Raiffeisen Bank a pus la dispozitia spitalelor din Romania un fond de 2 milioane de lei, pentru a ajuta personalul medical in lupta cu efectele pandemiei COVID-19. Fondul este destinat cumpararii de materiale de prima necesitate pentru protectie, sterilizare si interventie in cazuri care necesita asistenta de urgenta, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Pe lângă fondul de 2 milioane de lei, compania a făcut o donație de peste 100.000 lei către 15 cămine de bătrâni din țară, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea de materiale de protecție și dezinfectanți.

”Traversăm cu toții o perioadă complicată, pe care o putem depăși mai ușor dacă dăm dovadă de solidaritate și, mai ales, dacă ne unim eforturile – oameni simpli, companii, membrii societății civile și autorități. Este responsabilitatea noastră să susținem cu tot ce putem personalul medical și spitalele care, în aceste momente, au misiunea critică în lupta împotriva pandemiei COVID-19”, a declarat Corina Vasile, Director de Comunicare Raiffeisen Bank.

Despre Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank oferă servicii universale de banking pentru 2 milioane de clienți persoane fizice, 91.000 de IMM-uri și 5.750 de companii mari și medii.

Peste 650.000 dintre clienții băncii folosesc aplicațiile Raiffeisen Smart Mobile și Raiffeisen Online. Banca are 4.800 de angajați și aproximativ 800 de ATM-uri, 300 de mașini multifuncționale (MFM-uri) și 22.000 de POS-uri.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)