Eurobank Property Services (EPS) anunţă lansarea celui mai recent raport al Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale pentru piaţa din România, aferent celui de-al treilea trimestru din 2016. Indicele rezidenţial EPS include date istorice aferente unei perioade mai mari de 11 ani, începând din 2005.

La nivel naţional, în conformitate cu cea mai recentă estimare a indicelui rezidenţial calculat de EPS pentru România, evoluţia preţurilor rămâne stabilă, prezentând o uşoară creştere de 0,1% în cel de-al treilea trimestru din 2016, faţă de trimestrul anterior. Mai mult decât atât, la nivel anual, comparativ cu perioada similară din 2015, a existat o tendinţă de apreciere care a dus la o creştere totală de 2,4% (de la an la an). Recenta stabilizare a preţurilor este un semn de revenire a pieţei rezidenţiale româneşti. Mai exact, pe parcursul ultimilor 5 ani, a fost înregistrată o creştere medie anuală de 0,2%. Această tendinţă pozitivă, înregistrată ca urmare a evoluţiilor de preţ recente, induce totodată un sentiment de optimism privind posibila revenire a preţurilor.

Aceste semne de redresare sunt ilustrate şi de indicele rezidenţial din Bucureşti, care la rândul său prezintă o creştere faţă de trimestrul al treilea din 2015 de 3,9%, asemănătoare cu evoluţia înregistrată în trimestrul precedent. O situaţie similară se observă în indicele Bucureşti Periferie, care a crescut cu 4,0%. Indicele care descrie zona Bucureşti Centru a prezentat o creştere de 2,9%, în timp ce diviziunea Bucureşti & Ilfov a prezentat o creştere pozitivă de preţ de 3,9% în trimestrul al treilea din 2016 faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

În şapte din cele opt diviziuni ale României s-a menţinut tendinţa de creştere faţă de anul precedent. Moldova prezintă cea mai mare creştere a preţurilor, de 4,2%, comparativ cu celelalte diviziuni. Următoarele diviziuni care prezintă o creştere semnificativă a preţurilor sunt Muntenia şi Sud, cu 4,0% şi respectiv 3,9%. Pe de altă parte, diviziunea Nord a înregistrat o reducere a preţului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Indicii celor mai mari oraşe din România prezintă o performanţă în general stabilă, cu fluctuaţii trimestriale care par să fie alcătuite mai degrabă din corecţii pe termen scurt sau din zgomot statistic, decât să reprezinte tendinţe solide, fie pozitive, fie negative. Ploieşti, Constanţa şi Iaşi prezintă o tendinţă de creştere faţă de trimestrul al treilea din 2015 în medie de peste 3,0%, în timp ce Brăila prezintă o creştere negativă de -1,8%. Preţurile unităţilor noi din Bucureşti au continuat să depăşească nivelul mediu, atingând o creştere de 4,6%. Această creştere pozitivă a preţurilor unităţilor noi din Bucureşti conduce la o creştere a preţurilor proprietăţilor noi la nivel naţional de 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

În concluzie, noul raport al indicelui rezidenţial calculat de EPS sugerează faptul că piaţa se pregăteşte de noi creşteri de preţuri. Acest fapt este mai evident în oraşele mari. Este de aşteptat ca întregul potenţial adecvat de creştere a preţurilor să se întrezărească în curând.

Eurobank Property Services S.A. este o subsidiară a grupului Eurobank. Înfiinţată în iunie 2005, drept un centru de servicii integrate, compania oferă soluţii complete pentru domeniul imobiliar. Eurobank Property Services a dezvoltat o vastă reţea pe teritoriul României, coordonată din sediul central situat în Bucureşti. Eurobank Property Services a reuşit să-şi menţină poziţia competitivă în rândul celor mai importante companii imobiliare din România, prin dezvoltarea unui portofoliu important de clienţi, care include bănci, Bancpost fiind principalul client, dar şi instituţii publice, fonduri imobiliare, investitori străini, companii locale de dezvoltare imobiliară, precum şi alte companii private.

bancpost-bun

Eurobank Property Services S.A. este o subsidiară a grupului Eurobank. Înfiinţată în iunie 2005, drept un centru de servicii integrate, compania oferă soluţii complete pentru domeniul imobiliar. Eurobank Property Services a dezvoltat o vastă reţea pe teritoriul României, coordonată din sediul central situat în Bucureşti. Eurobank Property Services a reuşit să-şi menţină poziţia competitivă în rândul celor mai importante companii imobiliare din România, prin dezvoltarea unui portofoliu important de clienţi, care include bănci, Bancpost fiind principalul client, dar şi instituţii publice, fonduri imobiliare, investitori străini, companii locale de dezvoltare imobiliară, precum şi alte companii private

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)