Restantele la credite tind sa devina problema financiara numarul unu a romanilor. Iar aceasta problema se adanceste pe zi ce trece si tinde sa ne ingroape fara sa ne dam seama. Da, romanii sunt intr-o situatie mult mai dezastruoasa decat o arata statisticile in ceea ce priveste capacitatea de a-si plati creditele. Avem obiceiul de a privi pe termen scurt, de a compara date pe perioade scurte de timp, si, astfel, scapam din vedere multe fenomene care iau amploare de ani buni.

Restantele in criza

Analiza Econtext ne arata cum au evoluat restantele la credit de la inceputul crizei si pana in prezent. Mai precis, din octombrie 2008 (prima luna a crizei) si pana in iulie 2012 (de cand avem cele mai recente date).

Vom vedea ce restante aveau romanii in octombrie 2008 si la cat ajunsera acestea in luna iulie a acestui an. In fiecare judet din Romania! Si, trebuie spus, restantele au crescut in fiecare judet in acest interval de aproape patru ani. Este vorba despre toate restantele, la toate tipurile de credite, in toate valutele (toate au fost echivalate in lei). Datele au fost furnizate de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Incapacitate de plata
Dupa cum spuneam, restantele la credite au urcat masiv in ultimii ani. Si nu exageram deloc cand spunem masiv.

La nivelul intregii tari, restantele la credite au urcat de aproape 11 ori in iulie 2012, fata de octombrie 2008.

Astfel, in a zecea luna din 2008, restantele romanilor la credite se ridicau la aproape 2,5 miliarde de lei, pentru ca in luna iulie a acestui an, restantele sa totalizeze 26,79 miliarde de lei! De aproape 11 ori mai mult. Iar in moneda unica, ar insemna 6,1 miliarde de euro! Aproape 4,5% din Produsul Intern Brut (PIB)! Si e vorba doar de restante, nu si de credite, de cuantumul creditelor!

Iar in unele judete situatia este cu adevarat disperata! Astfel, pe primul loc, cu cea mai mare crestere a restantelor, se plaseaza judetul Galati.

Restantele galatenilor au crescut de 28 (douazeci si opt, da!) de ori de la inceputul crizei si pana in prezent.

In a opta luna din 2008, galatenii aveau intarzieri la credite in valoare de 25,5 milioane de lei. In iulie 2012, galatenii aveau restante de 717 milioane de lei!

Pe a doua pozitie vin sibienii, dar la o distanta apreciabila: restantele sibienilor au crescut de 18,5 ori! Urmatoarele pozitii sunt ocupate de satmareni si ieseni. La polul opus se afla cateva judete din Oltenia!
Dar iata cum au evoluat restantele la credite in fiecare judet din Romania. Iata cu cat au crescut restantele de la inceputul crizei si acum:

SURSA: ECONTEXT

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)