Fintech-ul a încheiat o rundă de finanţare serie D în valoare de 500 de milioane de dolari ce creşte valoarea companiei la 5,5 miliarde de dolari. Revolut devine astfel una dintre cele mai valoroase companii fintech din lume.

Revolut, platforma financiară globală cu peste 10 milioane de utilizatori în întreaga lume, a încheiat o rundă de finanțare serie D în valoare de 500 de milioane de dolari, investițiile obținute de companie până în prezent ajungând astfel la 836 de milioane de dolari.

Noua rundă de finanțare a fost condusă de fondul american de investiții în dezvoltare TCV, cu participarea unui număr de investitori existenți, care au investit și în trecut în Revolut. Cea mai recentă rundă de finanțare crește valoarea companiei la 5,5 miliarde de dolari, iar Revolut devine astfel una dintre cele mai valoroase companii fintech din lume.

Noul capital a fost obținut datorită cererii ridicate, indicatorilor buni de engagement și performanței financiare robuste de anul trecut. În 2019 Revolut a înregistrat o creștere cu 169% a numărului de utilizatori, numărul utilizatorilor activi zilnic a crescut cu 380%, iar veniturile s-au majorat cu 354% față de 2018.

Noul capital va fi folosit pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor și pentru a dezvolta în continuare oferta de retail și business din piețele existente, cu o atenție sporită asupra dezvoltării de produs care va accelera creșterea utilizării zilnice a conturilor. Planurile de viitor includ lansarea de servicii de creditare pentru utilizatorii retail și business, extinderea conturilor de economii cu dobândă în afara Marii Britanii, precum și îmbunătățirea serviciului de asistență pentru utilizatori și lansarea de operațiuni bancare în Europa.

Dezvoltarea abonamentelor Premium și Metal este o altă prioritate pentru Revolut, acestea fiind o sursă importantă de venituri pentru companie, înregistrând o creștere cu 154% anul trecut. Conturile Revolut Premium și Metal includ o varietate de beneficii pentru consumatori, printre care se numără schimbul valutar nelimitat, acces în lounge-urile din aeroporturi, tranzacționare de acțiuni fără comisioane și asigurare de călătorie.

Revolut va continua să investească în extinderea echipei sale în diferite piețe. Compania are acum peste 2000 de angajați, iar anul trecut a făcut o serie de numiri în funcții cheie pentru a întări echipa de conducere. Anul trecut, Revolut l-a numit pe Martin Gilbert, fost executiv la Standard Life Aberdeen, ca Președinte al Consiliului de Administrație. Caroline Britton, fost partener de audit în cadrul Deloitte, și Bruce Wallace, fost Chief Operations Officer la Silicon Valley Bank, au fost numiți Directori Non-Executivi.

„Misiunea noastră este să construim o platformă financiară globală – o singură aplicație în care utilizatorii noștri își pot gestiona întreaga viață financiară, în fiecare zi, iar această investiție demonstrează încrederea investitorilor în modelul nostru de business. Pasul următor pentru noi este lansarea operațiunilor bancare în Europa, creșterea numărului de utilizatori care folosesc aplicația zilnic și atingerea profitabilității. TCV are un istoric în a oferi sprijin fondatorilor care transformă industriile în care activează la nivel global, așa că suntem încântați să semnăm acest parteneriat cu ei și ne pregătim pentru etapa următoare a călătoriei noastre”, a declarat Nik Storonsky, Fondator & CEO – Revolut.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)