Rezervele valutare ale Băncii Naţionale au coborât, în ianuarie, cu 3,46%, la 31,922 miliarde de euro, comparativ cu nivelul consemnat la finalul lunii decembrie a anului trecut, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În decembrie, rezervele valutare administrate de BNR au crescut cu 534 milioane euro, la 33,07 miliarde de euro.

Economiștii consideră scăderea indică semne ale unei intervenții a BNR pentru a nu lăsa leul să se deprecieze mult.

Ianuarie a fost luna cu presiuni mari pe leu

În cursul lunii au avut loc intrări de 1,572 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene (970 milioane euro) şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 2,715 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. Plăţile de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută au însumat circa 1,037 miliarde de euro, din care 960 milioane euro reprezintă rambursările de capital şi dobândă aferente emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,843 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 ianuarie 2019 au fost de 35,765 miliarde de euro, faţă de 36,800 miliarde de euro la 31 decembrie 2018.

Plăţile scadente în luna februarie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 247 milioane euro.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)