Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au crescut cu 0,8%, la peste 34,5 miliarde euro, în ianuarie, față de nivelul din luna decembrie 2016, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis, miercuri, Agerpres.

În cursul lunii ianuarie au avut loc intrări de 775 de milioane de euro, reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice și altele.

De asemenea, au avut loc ieșiri de 499 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele. “Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,733 miliarde euro. Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 ianuarie 2017 au fost de 38.251 de milioane de euro, față de 37.905 milioane de euro la 31 decembrie 2016”, se arată în document.

Plățile scadente în luna februarie 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 196 de milioane de euro.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)