Compania de pariuri sportive Stanleybet a lansat o ofertă specială privind estimările indicelui ROBOR la 3 luni, pariorii putând miza că indicele la 3 luni va atinge nivelul de 3,5% până la 31 iulie, iar până la finalul anului va atinge pragul de 4%.

Compania oferă o cotă de câştig de 1,40 pentru persoanele care pariază că ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,5% până la finalul lunii iulie şi una de 2,75 pentru cei care vor preconiza că indicele nu va atinge acest prag, până la 31 iulie.

De asemenea, pariorii care vor alege să mizeze pe faptul că ROBOR la 3 luni va ajunge să atingă 4% până la 31 decembrie 2018, vor avea o cotă de câştig de 2,5, iar cei care vor paria că nu va atinge acest nivel, vor avea o cotă de 1,5.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara la începutul lunii iulie că evoluţia indicilor ROBOR este influenţată şi de reacţiei pieţei, a mediatizării excesive a subiectului şi de dispariţia lichidităţilor din piaţă.

“Eu nu sunt confortabil cu această, aşa să zic, avalanşă de ştiri că a venit Apocalipsa cu ROBOR-ul la 3,20%. A fost 4%, 5% şi nu a murit nimeni în Ţara Românească. Au fost şi mai înalte. Să creaţi un nou bau-bau, nu neapărat dumneavoastră, un nou bau-bau, de la curs acum am ajuns la ROBOR, cred că este o uşoară exagerare şi să spun aşa: invit la calm. Mai multă atenţie când tot promovaţi ideea că s-a ajuns la…ce record este dacă acum patru ani a fost mult mai mare. A atins recordul ultimilor trei ani şi 12 zile şi 5 luni. Deci nu e vorba dacă eu sunt confortabil. Este un nivel care este oricum la jumătatea ratei inflaţiei pe care o avem în prezent. Deci sub nicio formă nu se poate spune că este o exagerare. Exagerare apare la această mediatizare excesivă”, declara atunci Mugur Isărescu.

„Deciziile nu sunt ale noastre, sunt decizii ale pieţei”, mai preciza guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Pariază AICI

Analistul economic Aurelian Dochia spune că nu este un lucru neobișnuit.

„E un fenomen interesant. Sunt piețe de pariuri faimoase, mai ales la Londra, care fac pariuri pe fenomene mai puțin obișnuite. E interesant că a apărut și în România această piață. În anumite condiții, dacă ea funcționează corect, ar putea să joace un rol util. Pentru că putem să o privim ca pe sondaj de opinie permanent”, a declarat analistul în direct la Digi 24.

Marţi, indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut la valoarea de 3,42%, faţă de 3,35%, cât înregistrase în urmă cu o săptămână.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)