România a fost campioana Europei Centrale și de Est (ECE) la vânzarea de portofolii de credite neperformante (NPL), cu tranzacții încheiate în valoare de 3,5 miliarde euro în 2015 și 2016, se arată în raportul anual Deloitte NPL Study.

ECE a beneficiat de un interes crescut al investitorilor și de o activitate bancară mai intensă datorită îmbunătățirii condițiilor economice și a creșterii provizioanelor în câteva țări din regiune ca urmare a exercițiului de Evaluare a Calității Activelor.

Cele mai multe tranzacții încheiate au avut loc în România (37%), urmată de Ungaria (24%), Polonia (11%) și Slovenia (9%).

În 2016, investitorii în portofolii de credite neperformante din anumite țări europene au arătat un interes mai mare pentru portofoliile de credite retail ipotecare, iar această tendință va continua și în 2017, arată raportul anual Deloitte NPL Study. Portofoliile corporative tranzacționate în Europa Centrală și de Est au urcat până la valoarea de 4,8 miliarde euro în perioada 2015 — 2016, în timp ce portofoliile care includ împrumuturi imobiliare și de consum au atins valoarea de 1,6 miliarde euro.

“În 2017, băncile românești vizează micșorarea ratei NPL de 10% înregistrată la sfârșitul anului 2016, astfel că vor ținti reducerea diferenței dintre nivelul actual și media europeană de 5%. În acest context, mă aștept să văd patru până la cinci tranzacții cu credite neperformante în acest an, fiecare cu valori nominale de câteva sute de milioane de euro. Creditele neperformante corporative și retail ipotecare vor rămâne în continuare vedetele tranzacțiilor în Europa Centrală și de Est”, a spus Radu Dumitrescu, partener Deloitte România.

Mediul macroeconomic a susținut creșterea pieței creditelor neperformante din regiune: produsul intern brut a crescut în toate cele douăsprezece țări analizate, având un impact pozitiv indirect asupra capacității de plată a clienților persoane fizice, cât și asupra clienților persoane juridice.

De asemenea, piața imobiliară s-a îmbunătățit și ne așteptăm ca această tendință să continue în următoarea perioadă, în timp ce în zona de reglementare există tendința de a înlătura obstacolele din procesul de vânzare a creditelor neperformante. Ultima directivă a Băncii Centrale Europene stipulează reguli de raportare cuprinzătoare în cazul băncilor care înregistrează în bilanțurile lor volume mari de credite neperformante.

Vânzările de portofolii de credite neperformante au crescut în 2016, comparativ cu 2014 și 2015, în mare parte datorită creșterii interesului investitorilor din Europa Centrală și de Est și a unei disponibilități crescute din partea băncilor de a renunța la aceste portofolii, se arată în raport. Deși investitorii s-au arătat interesați de creditele ipotecare retail, capacitatea de colectare a creanțelor rămâne o preocupare pentru mulți investitori.

Așteptările sunt ca, în 2017, tranzacțiile cu credite neperformante să atingă un nivel stabil sau mai ridicat pe măsură ce investitorii se vor familiariza cu regiunea. Rolul restructurării va crește ca importanță în perioada următoare, ajutând la reducerea creditelor neperformante. Rata NPL din regiune va fi afectată de capacitatea creditelor restructurate de a rămâne viabile pe termen lung sau posibilitatea de a intra din nou în default.

A cincea ediție a raportului Deloitte NPL Study analizează piețele de NPL din douăsprezece țări: Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)