Directorul general al Danske Bank A/S, Thomas Borgen, a demisionat miercuri, după ce banca daneză a publicat rezultatele unei investigaţii derulate la subsidiara sa estoniană, implicată într-un scandal de spălare de bani, valoarea totală a fluxurilor financiare care au trecut prin Estonia fiind evaluată la aproximativ 200 de miliarde de euro (233,7 miliarde de dolari), transmite Reuters.

Rezultatele investigaţiei, realizată de un cabinet de avocatură extern, indică posibilitatea ca angajaţii subsidiarei estoniene a Danske Bank să fi complotat cu clienţii, realizând tranzacţii ilegale.

Investigaţia a vizat 15.000 de clienţi care au făcut în total 9,5 milioane de plăţi totale prin subsidiara estoniană a Danske Bank, în perioada 2007 – 2015.

Banca daneză a precizat că nu poate furniza o cifră exactă a tranzacţiilor suspecte, dar a raportat autorităţilor de la Copenhaga aproape 6.200 de clienţi.

“Există suspiciuni că au existat angajaţi în Estonia care au asistat sau au uneltit cu clienţii. O serie de foşti şi actuali angajaţi, de la subsidiara estoniană a Danske Bank şi de la nivelul grupului bancar, nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale. Totuşi, rezultatele investigaţiei arată că preşedintele, directorul general şi Consiliul de Administraţie nu au încălcat obligaţiile lor legale”, susţine Danske Bank.

“Este clar că banca nu a reuşit să-şi îndeplinească responsabilităţile, ceea ce este dezamăgitor şi inacceptabil şi prezint scuzele noastre tuturor acţionarilor şi, nu în ultimul rând, clienţilor, investitorilor, angajaţilor noştri şi în general societăţii”, a afirmat preşedintele Ole Andersen.

Autorităţile de reglementare şi comunitatea financiară au aşteptat cu nerăbdare publicarea raportului Danske Bank, care reprezintă un moment de cotitură pentru banca daneză şi vine după ce Bruxelles-ul a făcut apel la noul organism de supervizare să ia măsuri severe împotriva criminalităţii financiare.

În iulie, cinci bănci scandinave au fost amendate în total cu 2,5 milioane de euro, după ce Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) a descoperit că acestea au încălcat din neglijenţă regulile Uniunii Europene, furnizând ratinguri fără a avea autorizaţie.

ESMA, responsabilă cu reglementarea pieţelor financiare europene, a informat că a transmis notificări publice şi amenzi de 495.000 euro pentru fiecare din cele cinci instituţii: Danske Bank, Nordea Bank, SEB, Svenska Handelsbanken şi Swedbank, deoarece “au emis ratinguri de credit fără a fi autorizate de Autoritatea europeană de reglementare a pieţelor financiare să facă asta”.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)