Zebrapay, compania care deţine şi operează brandul SelfPay, împlineşte în luna aceasta 10 ani de la momentul lansării operaţiunilor pe piaţa locală.

De-a lungul celor 10 ani, compania şi-a dezvoltat portofoliul de servicii de plăţi, şi-a extins rețeaua de terminale, iar pentru o diferențiere mai clară față de competiție, a trecut printr-un amplu proces de rebranding în 2018.

Astfel, brandul ZebraPay a devenit SelfPay, iar terminalele de plată s-au transformat și au devenit «Stații de Plată SelfPay» care adună într-un singur loc plățile de facturi și achiziționarea de servicii noi.

În 10 ani, portofoliul de servicii disponibile la Staţiile de Plată SelfPay a ajuns la 120, reţeaua de Staţii de Plată a atins 4.300 de unitaţi, iar numărul de tranzacţii procesate lunar de SelfPay depășește pragul de 1.000.000.

Pe parcursul celor 10 ani de activitate, SelfPay a dezvoltat piaţa de self-service şi a contribuit la transformarea în mod pozitiv a unor domenii cheie precum retailul, sectorul bancar, utilităţile publice şi a modului de plată a taxelor. Astfel, printr-un sistem de plată accesibil, sigur și ușor de folosit, SelfPay oferă retailerilor posibilitatea de a atrage noi clienți în magazine si de a fideliza clienţii actuali, a creat soluţii integrate self-service pentru bănci şi instituţii financiare nebancare şi a schimbat modul în care cetăţenii îşi pot plăti utilităţile şi taxele.

“Piaţa şi societatea au evoluat foarte mult în ultimii 10 ani! Acum avem piețe mature, cu jucători importanți și strategii bine definite în toate sectoarele de activitate. Majoritatea businessurilor ţin pasul cu modernizarea în ceea ce priveşte procesarea plăţilor în era digitală, iar multe procese vizează transforamrea casierilor în consultanţi pentru clienţi, pentru a-i deservi cȃt mai bine. Astfel, noi venim în întâmpinarea retailerilor, furnizorilor de utilităţi, instituţiilor financiare, autorităților locale și naţionale, şi nu numai cu soluții menite să contribuie la digitalizarea, eficientizarea și creşterea calității serviciilor oferite clienţilor și ne bucură faptul că tot mai multi jucători din aceste sectoare sunt deschisi către digitalizare”, a declarat Adrian Badea, CEO SelfPay.

De 10 ani, SelfPay se alătură celor mai dinamice sectoare de activitate din Romania şi contribuie la siguranţa plăţilor prin soluţii care fac viața mai ușoară celor care au de plătit diferite servicii de care beneficiază, indiferent că este vorba de utilităţi, televiziune, internet, telefonie, taxe şi impozite sau alte categorii.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)