Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri seară ratingul României la “BBB minus /A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară, citat de Agerpres.ro.

România beneficiază de un rating favorabil investiţiilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară.

La data de 30 octombrie 2020, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la “BBB minus”, cu perspectivă negativă, aceasta fiind din categoria “investment-grade”, recomandat pentru investiţii. Ratingul României este susţinut de nivelul moderat al datoriei guvernamentale, precum şi de un PIB per capita şi indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană care sunt superiori altor state ce beneficiază de un rating din categoria “BBB”.

Şi agenţia de evaluare financiară Moody’s a păstrat ratingul României în categoria recomandată investitorilor. Calificativul suveran pe termen lung “Baa3” a fost confirmat în aprilie 2020.

Guvernarea liberală a câştigat încrederea investitorilor şi a reuşit imposibilul, ratingul României fiind menţinut de Standard & Poor’s, a scris, vineri seara, pe pagina sa de facebook, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

“Victorie! Am reuşit imposibilul. Standard & Poor’s a menţinut ratingul României! Într-un an în care majoritatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale ratingului de ţară (Italia a ajuns la ratingul României), noi, guvernarea liberală, am câştigat încrederea investitorilor. Agenţia de rating a apreciat nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, dar şi convingerea că Guvernul care va fi numit după alegerile generale din decembrie anul curent va reduce dezechilibrele fiscale şi va continua să ofere un sprijin fiscal amplu, care să încurajeze redresarea economică în 2021”, a subliniat Cîţu.

Și pe e Instagram, liberalul și-a anunțat fanii că “am reușit imposibilul”

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)