Astăzi, 6 iunie 2016, a debutat la Institutul Bancar Român (IBR) cea de-a doua ediţie a SUMMER BANKING ACADEMY (SBA), eveniment educaţional de elită, reprezentând cea mai amplă platformă de comunicare, training & networking dedicată resursei umane din sectorul bancar.

SUMMER BANKING ACADEMY se va derula pe parcursul a cinci zile, în perioada 6-10 iunie a.c., şi va acoperi o tematică diversă, din domeniile: educaţiei financiare şi responsabilităţii sociale a băncilor; managementului riscului, culturii şi apetitului la risc; creditării – corelării ofertei cu cererea, strategii şi inovaţii; strategiilor antifraudă pentru prevenirea şi gestionarea noilor tendinţe în fraudarea instituţiilor financiar-bancare; impactului guvernanţei corporative asupra performanţei instituţionale.

Domnul Prof.univ.dr. Florin Georgescu,, Prim-Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, a deschis oficial evenimentul cu o intervenţie în care a subliniat importanţa temelor care vor fi discutate în cadrul SBA 2016.

În prima zi, dedicată Băncilor, educaţiei financiare şi responsabilităţii sociale, au susţinut prezentări: dl. Sergiu Oprescu, Preşedinte al Consiliului Director, Asociaţia Română a Băncilor; dl. Sergiu Manea, Presedinte executiv, BCR Erste, dna. Luminita-Delia Runcan, Director General Adjunct – Chief Risk Officer, Banca Transilvania, dl. Mircea Tomescu, Director Comunicare, BRD, dna. Ligia Golosoiu-Georgescu, Expert principal, Banca Naţională a Romaniei , dra. Gabriela Folcuţ, Preşedinte Comisia de Comunicare, Asociaţia Română a Băncilor, dna. dr. Gabriela Hârţescu, Director General, Institutul Bancar Român.

Temele abordate de aceştia au vizat: „Educaţie financiară prin reglementare?”, „Ce anume ar trebui să furnizeze societăţii sistemul financiar?”, “Banca Transilvania, educaţia financiară ca responsabilitate socială”, „Veriga lipsă în educaţia financiară”, „Educaţia financiară – necesitate a societăţii contemporane: experienţa BNR în educaţia financiară la nivelul învăţământului primar”, “Băncile, între percepție şi realitate”, „Educaţia şi etica”.

Dr. Gabriela Hârţescu, Directorul General al IBR, a moderat evenimentul, iar la finalul zilei, prin tragere la sorţi, dl. Alin Istocescu, referent de specialitate în cadrul Băncii Naţionale a României, a câştigat o bursă de studiu la programul “European Foundation Certificate in Banking”, cu durata de 5 luni (învăţământ la distanţă şi la clasă), sub egida European Banking Training Network (EBTN).

Partenerii evenimentului sunt: Reff Associates, Deloitte Romania, BRD-GSG SA – Parteneri Gold; BCR SA, BancPost SA, EximBank SA, CEC Bank SA, ACCA Romania, AAFBR, CFA Society Romania – Parteneri Educaţionali; Xprimm Publications, Cariere, Agerpres, FinZoom, BankingNews.ro, CursdeGuvernare, Profit.ro – Parteneri Media.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)