Consilierul guvernatorului Bancii Centrale, Adrian Vasilescu a explicat ieri ca suprataxarea bancilor ar trebui sa fie aplicata la nivelul intregii Uniuni Europene (UE) pentru ca, in cazul in care se aplica doar de catre unele tari, bancile “inteligente si mobile” se vor muta in state unde aceasta nu este valabila. “Am ajuns la momentul in care, indiferent daca vom ajunge la aceste evaluari, orice masura din sistemul bancar, daca nu este luata la nivelul intregii Uniuni Europene, atunci capitalul se va duce de colo, colo, iar bancile vor sti sa ocoleasca reglementarile”, a precizat domnia sa.

Editor BankingNews