Emilia Iordache, director general adjunct în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) – Direcţia de Legislaţie Cod Fiscal şi Reglementări Vamale, a subliniat, joi, în cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar, că pentru taxa pe activele financiare ale băncilor „sediul materiei este în OUG nr. 114/2018”, astfel că „nu este chiar o taxă fiscală”, nefiind inclusă în Codul fiscal. Astfel, nu se aplică toate principiile fiscale, respectiv acela prin care un activ nu poate fi impozitat de mai multe ori în cursul unui an.

„Pot să vă spun, în paranteză, că deja sunt discuţii, se încearcă să se găsească un nou mod de taxare a acestor instituţii, dar nu să se renunţe la această taxă. (..) Nu te taxez pe activele finacnaire decât dacă eşti într-un context, iar acel context este ROBOR”, a mai spus Emilia Iordache, potrivit Ziarul Financiar.

Ţinând cont de toate aceste elemente, directorul general din cadrul MFP a precizat că, la taxa pentru bănci, plata se face trimestrial şi se aplică la volumul activelor de la finalul trimestrului, respectiv la sold.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)