Zilele acestea, guvernul a adoptat prin ordonanță de urgență o serie de modificări ale cadrului fiscal din România. Printre acestea, taxarea activelor băncilor funcție de ROBOR, coroborat cu votarea la foc automat în Camera Deputaților a celor trei legi cu privire la activitatea bancară (plafonarea dobânzilor, limitarea valorii recuperabile a creanțelor cesionate și eliminarea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit) nu numai că vor periclita stabilitatea și securitatea financiară a sistemului financiar-bancar, dar vor afecta considerabil pe termen lung mersul economiei românești.

De ce nu e potrivită această măsură? Pe scurt și punctual voi încerca să subliniez motivele!

  1. În primul rând este numită tendențios, lipsit de fundament și populist „taxă de lăcomie”. Acest lucru poate afecta credibilitatea băncilor românești și ațâța o stare de conflict la nivel de societate;
  2. ROBOR-ul este un preț pe piață, care se formează funcție de mai mulți factori și, majoritatea, nu pot fi controlați de bănci. Astfel, a „pedepsi” băncile funcție de ceva care nu ține direct de ele, este împotriva logicii economice. E ca și cum am pune impozit progresiv pe profit firmelor care sunt cotate la bursă, funcție de creșterea indicelui bursier BET.
  3. Principiul de a impune plafoane pentru o variabilă de piață reintroduce principiile economiei centralizate, de tip socialist. Astfel, se fixează un „mercurial” pentru ROBOR.
  4. Statul, prin nevoile sale financiare de acoperire a deficitelor financiare influențează ROBOR-ul în direcția majorării, ceea ce poate conduce la creștere progresivă a taxării băncilor după bunul său plac, ca urmare a administrării nesăbuite a finanțelor publice etc. Astfel, va fi o creștere în spirală a valorii taxei. Acest lucru nu este în primul rând etic și apoi fac băncile captive unui sistem de „dijmuire” fără a avea libertatea de a controla încadrarea în pragurile de impozitare progresivă.
  5. Costul de finanțare a statului va crește odată cu creșterea ROBOR și a costului finanțării interne (va crește și costul cu finanțarea externă a statului datorită sentimentului negativ pe care îl vor prelua piețele externe), ceea ce va adânci deficitul bugetar și va crea o nevoie crescândă în continuare de majorare a impozitelor și taxelor sau de diminuare a cheltuielilor publice (poate chiar și a salariilor bugetarilor, ceea ce va anula efectele Wage led Growth). De asemenea, povara acestor credite publice va fi dusă și de generațiile viitoare, copiii noștri.
  6. Costurile cu taxarea activelor se vor repercuta asupra clienților băncilor, atât deponenților (vor primi dobânzi mai mici la depozite), cât și a debitorilor, prin dobânzi mai mari la credite și restricții la creditare. Băncile vor trebui să recupereze cumva aceste costuri, prin diminuarea altora și/sau creșterea comisioanelor și dobânzilor. De asemenea, această taxă va distorsiona prețul riscului din sistem, prin majorarea costurilor de gestionare a lui.
  7. Pentru a reduce impactul acestei taxe, băncile își vor încetini ritmul de creștere al creditelor și ar putea să își diminueze activele, chiar prin externalizare către băncile mamă.
  8. La costurile directe aduse de taxa in sine, se vor adăuga cele cu reducerea creditării, ceea ce va scumpi produsele și serviciile bancare (inversul economiilor de scală).
  9. Băncile nu sunt chiar așa de profitabile cum se încearcă a se induce. Rentabilitatea capitalurilor și cea a activelor medie în perioada 2007-2016 a fost de 5,01%, respectiv 0,4%. În aceeași ordine de idei, analizând evoluția ROE a sistemului bancar românesc în perioada 2007-2016 observăm că au fost ani când acesta a fost chiar negativ (2012, 2014) sau foarte aproape de zero (2011, 2013). Începând cu anul 2015, rentabilitatea capitalurilor a crescut, dar, în acest context, trebuie totuși să o comparăm cu alte domenii, în special cu companiile listate la Bursa de Valori București, pentru a înțelege „răbdarea” investitorilor în a-și menține participațiile în acțiunile băncilor românești. De exemplu, Turbomecanica avea un ROE la final de 2016 de 23,61%, Electroargeș de 21,44%, Transgaz de 17,85%, Biofarm de 15,59%, Romgaz de 11,38%, Fondul Proprietatea de 12,47% și lista poate continua (datele sunt obținute din Puls Capital, material periodic publicat de SSIF Intercapital). După cum putem vedea din aceste câteva exemple, multe din acțiunile listate la BVB au adus randamente mult mai bune decât cele ale băncilor. În acest context, ar trebui apreciată perseverența acționarilor în a-și menține pozițiile în acest business.
  10. E posibil ca unele bănci străine să decidă să părăsească piața românească. De asemenea, s-ar crea în general un sentiment negativ al investitorilor externi, cu efecte negative asupra contului de capital și, urmare, o depreciere a monedei naționale.
  11. Starea de stres se reflectă și în alte sectoare financiare, lucru care va adânci și mai mult efectele negative ale acestei taxe.
  12. Banca Națională a României își va pierde din capacitatea de a implementa politica monetară, atât timp cât canalul dobânzii de politică monetară va fi distorsionat de legarea de ROBOR a acestei taxe. Va apare un conflict între obiectivele sale de menținere a stabilității prețurilor și cel al stabilității financiare. Astfel, în contextul în care inflația va crește, ea va crește rata dobânzii de politică monetară și, implicit va crește ROBOR-ul pe piața monetară interbancară, cu efect asupra nivelului taxei și diminuării profitului băncilor (chiar ajungerea pe pierdere a unora).
  13. Remedierea distorsiunilor care se vor crea în sectorul financiar-bancar va fi foarte greu de realizat și pe perioadă lungă.
Profesor Universitar

Bogdan Căpraru este Profesor Universitar Doctor în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.