Cum 2015 e gata sa ne dezvaluie marile provocari si analistii din piata de banking au anuntat tendintele anului. Pe plan global, bancherii vor fi preocupati de securitatea informatiilor si a tranzactiilor, de extinderea platilor mobile sau de vanzari crescute prin canale alternative. Importanta tehnologiei in banking isi va arata adevarata valoare: noile servicii Apple – gen AppleWatch, vor duce platile bancare spre o noua era. Pe scurt, bankingul in 2015 va insemna investitii si inovatii.

Pe plan local vom asista, cel mai probabil, la o rasturare de situatie si o “revolutie”

Banca Transilvania, performera anului 2014, va ocupa locul secund in Topul Bancilor dupa active, datorita achizitiei facute la final de an, cand a cumparat Volksbank. Dupa multi ani, BRD, banca de pe locul II, va cobori pe III.

Dupa fuziune, Volksbank dispare din TOP si apare o alta banca in TOP 10: Piraues Bank urca pe locul 10, de pe 11.

Va continua “revolutia” creditului in lei care va castiga mai mult teren, asta si pentru ca dobanda cheie va continua sa scada iar Programul Prima Casa va continua sa existe

In martie, bancile sunt asteptate sa-si afiseze toate comisionele de la ATM

Procesul de consolidare din piata bancara va continua. Multi bancheri au declarat in ultimii ani ca sunt prea multe banci in piata si ca vom asista cat mai curand la o “restrangere de activitate”.

Vom asista la iesiri din piata sau preluari, in acest moment cateva banci fiind in astfel de discutii.

Spre exemplu, este asteptata clarificarea situatiei bancilor grecesti pe piata din Romania, in special Bancpost si Banca Romanesca, banci care au fost amintite in mai multe randuri in informatii privind posibile tranzactii. De asemenea, se asteapta deciziile de la Sibiu privind Banca Comerciala Carpatica.

Analistii HR au declarat ca piata muncii in acest domeniu va continua sa scada, poate si din cauza unor fuziuni, si astfel ca numarul salariatilor va fi in scadere in 2015.

Si in acest an creditele neperformante vor ramane o problema.

 

Gabriela DINU

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)