Banca Nationala a Romaniei sesizeaza, in cadrul documentului ”Raport asupra Stabilitatii Financiare – 2015”, informarea incompleta asupra riscurilor asociate produselor de creditare de care au beneficiat clientii bancilor comerciale in perioada de boom economic (2006 – 2008). Studiul realizat de specialistii Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Centrale vorbeste deschis despre ”relevarea unor aspecte mascate” in activitatea de creditare a bancilor din Romania, transpuse prin aplicarea unor dobanzi calculate in functie de unii parametri ce nu puteau fi intelesi de consumatori si practicarea unor comisioane excesive. Aceste lucruri au fost posibile, in opinia oficialilor BNR, din cauza slabei pregatiri a functionarilor bancari.

”Institutiile de credit din Romania sunt supuse riscului de conduita, ca urmare a intereselor imperfect aliniate intre manageri si actionari, respectiv ca urmare a unui control insuficient al riscului. Deficientele in ceea ce priveste gradul de pregatire a personalului implicat in activitatea de creditare a condus la o informare uneori incompleta a consumatorilor in ceea ce priveste riscurile de baza asociate produselor de creditare. Evolutiile pronuntat adverse ale cadrului macroeconomic au contribuit la relevarea unor aspecte mascate in perioada anterioara crizei financiare globale: practicarea unor rate ale dobanzii a caror stabilire nu putea fi inteleasa de client, acordarea de credite pentru care capacitatea de rambursare era de importanta secundara (pornind de la considerentul ca fenomenul de neplata nu este de natura sa genereze pierderi intr-un mediu in care bunurile imobiliare utilizate drept garantii pentru contractarea creditelor se aflau intr-o continua crestere a valorii de piata), practicarea de comisioane excesive, expunerea unor categorii vulnerabile la produse avand o volatilitate ridicata a factorilor de risc”, se precizeaza in raportul asupra stabilitatii financiare.

Din punctul de vedere al specialistilor Bancii Nationale, lucrurile s-au schimbat in prezent, cand ”sunt aplicabile o serie de reglementari care trateaza aspecte privind guvernanta interna pentru abordarea acestui risc, recomandari privind evaluarea competentei persoanelor din managementul bancii, principii pentru stabilirea unui indice de referinta, recomandari privind politicile de remunerare”.

Este clar ca unele practici ale bancilor din perioada mentionata erau imorale si netransparente, insa nu si ilegale. Legislatia romaneasca de la acel moment nu prevedea clar modalitatea de calcul a dobanzilor aplicate produselor de creditare, tipul sau valoarea maxima a comisioanelor, fapt ce a generat o serie de excese din partea unor institutii de credit, care astazi sunt penalizate fie de instantele de judecata, fie de consumatori care se feresc sa mai aiba de a face cu acele banci.

Eugen Radulescu, Directorul Directiei de Stabilitate Financiara din cadrul BNR, a declarat, in cadrul seminarului EU-COFILE (European Union Finance & Banking Lectures Project) organizat de Banca Nationala a Romaniei, Asociatia Romana a Bancilor si Alpha Bank la Centrul de pregatire al BNR din Sinaia, ca ”niciodata nu am spus la Banca Nationala ca nu exista clauze abuzive”.

Oficialul BNR a subliniat faptul ca relatia dintre banci si clienti s-a confruntat cu precadere in trecut cu o problema de transparenta, aspectele sesizate in ”Raportul asupra Stabilitatii Financiare – 2015” fiind o marturie in acest sens. Citeste intreaga analiza a Bancii Nationale a Romaniei AICI.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)