Banca Naţională a Ungariei (MNB) a anunţat că va supune unei “carantine” bancnotele de forinţi şi alte monede aflate în circulaţie în ţară pentru a le dezinfecta, potrivit portalului hvg, citat de EFE marţi.

În acest proces, bancnotele învelite într-o peliculă retractilă vor fi înmagazinate într-un container timp de două săptămâni şi apoi vor fi supuse unui tratament termic la temperaturi de între 160 şi 170 grade Celsius, potrivit Agerpres.ro.

Ungaria este prima ţară europeană care utilizează această tehnologie, aplicată deja în China şi Coreea de Sud, pentru a evita contagierea cu noul coronavirus prin intermediul banilor.

România, bani din polimeri

Consilierul de strategie al guvernatorului Băncii Naționale a României, Adrian Vasilescu, reamintea recent românilor că avem avantajul banilor din plastic și aceștia pot fi spălați.

„Noi avem posibilitatea să-i spălăm, pentru că sunt din plastic. Banii de plastic au două caracteristici, sunt greu de falsificat și pot fi spălați, la propriu, cu săpun și cu apă”, a mai spus acesta la Digi 24.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)