Sub umbrela programului Social Impact Banking (SIB, Banking cu impact social), lansat de Grupul UniCredit în Italia în decembrie 2017 și implementat anul trecut în 10 alte țări în care grupul este prezent, UniCredit Bank România se adresează în prezent și afacerilor din domeniul social și, totodată, acelor grupuri de clienți care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor de finanțare tradiționale.

Social Impact Banking, care reprezintă angajamentul UniCredit de a construi o societate mai echitabilă și mai inclusivă, prin dezvoltarea bunăstării sociale și economice în teritoriu, include trei mari direcții de acțiune, care au fost implementate gradual în ultimul an și pe piața din România și sunt acum complet funcționale: finanțare de impact, microcreditare și educație financiară și incluziune.

Ramona Costache, Director Social Impact Banking, UniCredit Bank: „Programul Social Impact Banking, cu cele trei direcții de acțiune care sunt acum complet funcționale și în România, vine să completeze gama de acțiuni prin care susținem în mod tradițional comunitățile, cu același obiectiv de a de a privi dincolo de profitul investițiilor noastre pentru a atinge un impact real pozitiv în societate. Pe lângă furnizarea de credite proiectelor și organizațiilor excluse în general de la accesarea unor produse și servicii bancare, Social Impact Banking ne oferă ocazia să participăm direct în susținerea proiectelor sociale, prin implicarea voluntară a colegilor din bancă în programe prin care își împărtășesc expertiza financiară și de afaceri”.

Astfel, prin componenta de Finanțare de impact, UniCredit oferă credite pe termen lung în condiții speciale acelor afaceri și organizații non-profit care generează pe lângă beneficiul economic și un impact clar și măsurabil pentru comunitate. Clienții pot fi, de exemplu, companii cu orientare pe profit care au și un obiectiv social, companii non-profit care reinvestesc profiturile obținute, parteneriate public-privat care generează impact social etc., și provin cel mai adesea din domenii precum bunăstare, locuinṭe sociale, training și educație, conservarea și restaurarea moștenirii culturale și artistice, turism social, renovarea urbană a suburbiilor, servicii de includere și reintegrare pe piața muncii a persoanelor dezavantajate și vulnerabile. Pentru aceste categorii de clienți, UniCredit oferă prin componenta de Finanțare de impact a SIB atât beneficii financiare (granturi, rate de dobândă mai mici etc.), dar și suport prin educație financiară, susținere pentru o mai mare vizibilitate etc.

Componenta Microcredit în contextul Social Impact Banking se adresează specific grupurilor de clienți care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor de finanțare tradiționale, oferindu-le acces la finanțare pe termen scurt sau mediu-lung care nu depășește suma de 25.000 EUR, dar și suport pentru dobândirea abilităților și rețelelor fundamentale de suport (bancă – parteneri – voluntari) de care au nevoie pentru a crește. Având ca scop incluziunea financiară și suportul pentru formarea și dezvoltarea companiilor mici și microîntreprinderilor, această componentă a SIB se adresează firmelor cu rulaj anual sau active de maxim 2 milioane de euro și 10 angajați. Dată fiind natura inclusivă a produsului, atunci când este posibil, cu respectarea politicii de risc de credit aplicabile și utilizând instrumente de hedging al riscului (de ex. garanții), produsele tip microcredit pot fi extinse și către categoriile cu risc crescut.

Prin Educație financiară și incluziune, structura de Social Impact Banking a UniCredit se folosește de compețentele sale pentru promovarea educației financiare și antreprenoriale și pentru a sprijini dezvoltarea micro-afacerilor și întreprinderilor sociale, a pregăti elevii din învățământul profesional și tehnic pentru independență financiară și a favoriza incluziunea persoanelor sau grupurilor vulnerabile. Prin cele două programe de educație financiară și incluziune pe care le derulează în contextul SIB – Academia Minților Creative și Start Major – UniCredit se adresează elevilor / studenților, persoanelor fizice vulnerabile cu risc de excludere socială și microîntreprinderilor, întreprinderilor sociale sau companiilor considerate vulnerabile ca nivel de maturitate sau de pregătire necesară. Atât Academia Minților Creative, lansat în urmă cu trei ani și ajuns la 12 ediții în București, Cluj, Timișoara și Iasi, cât și Start Major, programul adresat elevilor din învățământul profesional și tehnic demarat în octombrie 2019, funcționează în prezent cu succes în mediul online.

Participarea angajaților UniCredit este o componentă importantă în realizarea acțiunilor din cadrul Social Impact Banking, care sprijină construirea unor rețele valoroase în comunitățile în care operează banca. SIB va implica și monitorizarea și măsurarea rezultatelor, esențiale pentru a asigura o creștere sustenabilă atât a proiectelor sponsorizate, cât și a randamentului investițiilor făcute de bancă. Obiectivul este de a măsura nu doar impactul direct, ci și efectele pozitive indirecte ale proiectelor susținute pentru bunăstarea socială și economică a comunităților.

Scurtă prezentare a rezultatelor SIB în România din 2019 până în prezent:

  • 461.000 euro în finanțări de proiecte sociale aprobate prin componenta de Finanțare de impact;
  • Start Major:
  • 319 elevi implicați în programe de educație financiară pe parcursul anului academic 2019-2020;
  • 48 de ore de training;
  • 100% dintre elevi afirmă că au fost satisfăcuți și foarte satisfăcuți de programele la care au participat și 73% dintre ei au considerat conținutul util sau foarte util;
  • 11 mentori UniCredit au fost implicați în predarea cursurilor.
    Academia Minților Creative:
  • 133 de ore offline și online de educație financiară și antreprenorială pentru antreprenori în 2019-2020;
  • 219 antreprenori implicați în programul offline din 2019 până în prezent și aproximativ 800 de antreprenori care au urmărit cursurile online;
  • 15 mentori UniCredit au fost implicați în predarea cursurilor offline și online;
  • Peste 80% dintre antreprenorii participanți afirmă că au fost satisfăcuți și foarte satisfăcuți de workshop-urile și cursurile online la care au participat.
Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)