Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte executiv UniCredit Bank

UniCredit Bank încurajează clienții să economisească, propunând persoanelor fizice o ofertă comercială cu dobânzi în topul ofertelor din piață pentru depozitele la termen în lei, cu posibilitatea obținerii unui plus de dobândă de 0,30 puncte procentuale la constituirea depozitelor prin canalele electronice Mobile Banking sau Online Banking.

Astfel, începând cu data de 20 iunie 2022, clienții persoane fizice beneficiază de dobânzi avantajoase pentru depozitele la termen în lei constituite prin Mobile Banking sau Online Banking astfel:

➡️ 6% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 12 luni.
➡️ 5,5% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 6 luni.
➡️ 5% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 3 luni.

“Oferta UniCredit Bank la depozitele în lei pentru persoane fizice este gândită în așa fel încât să oferim clienților noștri soluții atractive de economisire. Clienții interesați pot beneficia de noile dobânzi competitive de până la 6% pe an direct pe telefonul mobil din aplicația Mobile Banking, superioare celor deschise în sucursală“, declară Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank.

Potrivit băncii, oferta rămâne una competitivă și pentru depozitele la termen în lei constituite în sucursalele băncii. Astfel, începând cu data de 20 iunie 2022, clienții persoane fizice beneficiază de dobânzile următoare pentru depozitele la termen în lei:

➡️ 5,70% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 12 luni.
➡️ 5,20% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 6 luni.
➡️ 4,70% pe an pentru depozitele la termen în lei pentru o perioadă de 3 luni.

Clienții pensionari care încasează pensia folosind oferta GeniusCont de la UniCredit Bank beneficiază și în sucursale de aceleași dobânzi ca pentru depozitele constituite prin cele 2 canale electronice.

Pentru toate categoriile de clienți persoane fizice, suma minimă necesară pentru deschiderea unui depozit, indiferent de durată și mijloacele de constituire, este de 500 lei.

A doua creștere a dobânzilor într-o singură lună

Reamintim că banca a revizuit și în luna mai dobânzile pentru depozite. Astfel, din 20 mai 2022, clienții beneficiau de dobânzi de 4% pe an pentru depozitele la termen în lei cu prelungire automată pentru o perioadă de 6 sau 12 luni constituite prin Online Banking sau Mobile Banking. Oferta pentru maturități mai scurte era de 3,4% pe an pentru depozite pe termen de 3 luni în rețeaua de sucursale a băncii, cu posibilitatea obținerii unui plus de dobândă de 0,30 puncte procentuale la constituirea prin canalele electronice Online Banking sau Mobile Banking, preciza banca.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)