UniCredit l-a desemnat pe Dan Bucşa să preia conducerea echipei sale de cercetare din Europa Centrală și de Est (ECE), în calitate de economist-şef pentru ECE, începând cu 17 noiembrie.

El îl va înlocui pe Lubomir Mitov, care a demisionat din funcție pentru a se muta în Washington DC. Domnul Mitov va continua să aibă un rol consultativ în relaţie cu UniCredit, astfel încât clienții grupului vor continua să beneficieze de viziunea și experiența sa.

În calitate de economist-șef pentru ECE al UniCredit, Dan Bucşa va fi responsabil pentru cercetarea macroeconomică a Grupului cu privire la regiunea ECE şi îşi va desfăşura activitatea la Londra. El îi va raporta lui Erik F. Nielsen, economist-șef al Grupului UniCredit.

Cu privire la această numire, Erik F. Nielsen a declarat: “Suntem încântați că Dan Bucşa a preluat rolul de economist-șef pentru Europa Centrală și de Est. Are o experiență unică vastă privind regiunea ECE și este binecunoscut clienţilor din întreaga lume care sunt interesaţi de această regiune. Suntem convinși că, odată cu promovarea lui Dan, vom continua să avem cea mai bună activitate de cercetare pentru regiunea ECE”.

În ultimii cinci ani, Dan Bucşa a lucrat ca Lead CEE Economist al UniCredit în Londra şi, înainte, în cadrul UniCredit Bank România. Înainte de a lucra în sectorul privat, a predat la Universitatea de Studii Economice din București și a lucrat în departamentul de modelare și prognoză macroeconomică al Băncii Naționale a României, unde a fost implicat în elaborarea cadrului de prognoză pentru țintirea inflației. Deține un doctorat în macroeconomie și un masterat în finanțe de la Universitatea de Studii Economice din București.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)