Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Retail UniCredit Bank România.

UniCredit Bank a organizat în București, într-o locație centrală din Piața Charles de Gaulle, București, primul Mortgage Center – o sucursală dedicată exclusiv activității de acordare de credite ipotecare, un concept pe care, în timp, banca îl va extinde și către alte orașe importante din țară.

Mortgage Center dispune de o echipă dedicată de experți în activitățile pe care le presupune accesarea unui credit pentru achiziția unei locuințe – specialiști bancari cu experiență în domeniul finanțărilor de tip ipotecar, cu o cunoaștere foarte bună a pieței de profil și a proceselor specifice acestui tip de finanțare. Deschiderea sucursalei specializate în finanțări ipotecare vine în completarea serviciilor privind acordarea de credite ipotecare oferite de bancă în toate sucursalele sale din întreaga țară și se dorește un răspuns la nevoile identificate în rândul clienților, de a beneficia de un singur punct de contact și soluționare a cererii lor, precum și de o expertiză dedicată, în condițiile în care produsele de tip ipotecar implică o complexitate mai mare iar procesul de creditare, un nivel mai ridicat de cunoștințe și expertiză.

“Achiziția unei locuințe este un moment important în viață, cu implicații raționale și emoționale importante, iar decizia nu este una ușoară – oamenii au temeri și întrebări privind finanțarea, găsirea locuinței care să corespundă nevoilor și dorințelor lor, păstrarea unei stabilități financiare în viitor. Pentru noi, la UniCredit, creditul ipotecar este un produs central al ofertei pentru persoane fizice și, în aceste condiții, vrem să le oferim clienților noștri un cadru optim în care să poată lua deciziile cele mai potrivite pentru ei. Acesta este raționamentul lansării conceptului de Mortgage Center: clienții beneficiază de suportul necesar din partea unor specialiști dedicați, cu o foarte mare experiență în domeniu, în toate etapele procesului – de la criteriile privind alegerea locuinței, la verificarea eligibilității și întocmirea dosarului pentru accesarea finanțării, la semnarea documentației pentru finanțările aprobate și până la accesarea fondurilor. Acesta este modul nostru de a fi aproape de clienții noștri, într-un moment important din viața lor, de a fi Banca pentru lucrurile care contează”, declară in cadrul unui comunicat de presă Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank.

Potrivit băncii, în paralel cu deschiderea primei sucursale Mortgage Center se lucrează la îmbunătățirea experienței clienților care optează pentru un credit ipotecar, venind în întâmpinarea lor cu materiale care să-i ghideze în alegerea locuinței dorite. Totodată, procesul de creditare va fi unul transparent ca urmare a implementării unor notificări menite să informeze și să ghideze clienții în fiecare etapă.

Un studiu calitativ realizat de UniCredit prin intermediul Exact Research în rândul persoanelor care au trecut prin procesul de achiziție a unui credit ipotecar a indicat faptul că, într-o proporție covârșitoare, criteriul cel mai important pentru clienți atunci când aleg o instituție financiară pentru a accesa un credit ipotecar este relația cu specialistul din sucursală – modul în care sunt informați, în care decurge comunicarea pe tot parcursul procesului. Urmează, în ordinea importanței acordate, experiența anterioară cu banca respectivă (prin intermediul altor tipuri de produse, precum carduri salariale, sau împrumuturi), costul împrumutului (ratele lunare și costul total al creditului, valoarea și tipul ratei dobânzii), criteriile de eligibilitate pentru împrumut.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)