În ultimii ani s-a creat la nivelul societății impresia greșisă că în relația dintre consumatori și bănci, acestea din urmă sunt cele puternice, dar de fapt este o legătură de interdependență, a spus astăzi în cadrul unui seminar organizat de Centrul de Soluționare a litigiilor din domeniul bancar (CSALB) Valeriu Stoica, fost ministru de Finanțe, avocat și totodată conciliator în cadrul CSALB.

„Restabilirea imaginii și percepției corecte este de natură să restabilească încrederea. Orice societate e puternică în masura în care coeficientul de încredere între membrii ei este mare”, a mai spus Stoica.

„Din cauza acestei percepții deformate create în privința raportului consumatori bănci se poate ajunge la o eroare fundamentală. Să se creadă că Centrul (CSALB) reprezintă băncile. Or, Centrul are în colegiu reprezentanți ai consumatorilor, ai BNR etc. Această percepție trebuie înlăturată în măsura în care centrul și conciliatorii răspund așteptărilor consumatorilor, în primul rând așteptărilor consumatorilor, care au fost manipulați să aibă o percepție deformată, cum că băncile sunt cele puternice”, a mai comentat Valeriu Stoica.

Unii conciliatori sunt avocați, iar unii au reprezentat fie consumatorii, fie băncile, ceea ce a condus la percepția că nu există o independență a conciliatorilor. „Esențială nu este însă practica anteriorară, ci capacitatea lui de a fi independent într-un litigiu”, a mai spus specialistul.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)