Prin Programul IMM Invest au fost acordate 10.259 de garanţii, iar valoarea creditelor alocate de bănci este de 8,2 miliarde de lei, a anunţat, joi, Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

“IMM Invest este cel mai mare program pe care Guvernul României îl derulează în ultimii 30 de ani. În anul 2020 un număr de 25.368 de întreprinderi mici şi mijlocii au beneficiat de garanţii în nume şi constat de 12,9 miliarde de lei, cu o finanţare de 15 miliarde de lei. Anul acesta, la aproximativ 3 luni de la derularea programului am depăşit cifra de 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii care beneficiază de acest program. Avem până la această oră un număr de 10.259 de garanţii. Valoarea creditelor alocate de către cele 23 instituţii financiar bancare cu care avem convenţie, adică toate băncile din România, este de 8,2 miliarde de lei”, a spus Dumitru Nancu, la Forumul Antreprenorilor din industria agricolă, citat de Agerpres.ro.

El a menţionat că prin acest program Guvernul României alocă două tipuri de credite. O linie de capital de lucru a cărei valoare nu poate să depăşească 5 milioane de lei, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire încă trei ani, şi un credit de investiţii pe 6 ani şi o valoare maximă de 10 milioane de lei. Cele două nu pot să depăşească împreună 10 milioane de lei.

Dumitru Nancu a precizat că atât anul acesta cât şi anul trecut 85% dintre creditele solicitate de întreprinderile mici şi mijlocii au fost pentru capital de lucru, iar 15% pentru investiţii.

“La această dată, din total plafon alocat de Guvernul României de 15 miliarde, din care un miliard este pe Agro Invest, s-a consumat 60% plafonul pe IMM Invest”, a precizat Dumitru Nancu.

De asemenea, el a spus că în cadrul Agro Invest s-au aprobat 1.275 de credite a căror valoarea de finanţare este de 1,5 miliarde de lei. În acest moment a fost depăşit plafonul alocat de la începutul anului.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)