Dupa ce in urma cu cateva zile au aparut informatii conform carora Volksbank va lansa o oferta speciala destinata clientilor care au imprumuturi in franci elvetieni, care presupune conversia creditelor din franci in lei (la un curs 2,38 lei/chf, fata de aproape 3,7 lei/chf cat este in prezent), astazi Volksbank a transmis o pozitie oficiala pe aceasta tema.

Reprezentantii bancii subliniaza ca in prezent Volksbank lucreaza la clarificarea ultimelor detalii ale acestei oferte, dorind sa identifice o solutie cat mai adecvata pentru clientii cu credite elvetieni. Redam mai jos pozitia oficiala transmisa redactiei publicatiei online www.bankingnews.ro de Volksbank.

”Cu privire la informatiile conform carora Volksbank Romania urmeaza sa lanseze o oferta pentru clientii cu credite in franci elvetieni (CHF), dorim sa facem urmatoarele precizari:

* Volksbank incearca intotdeauna sa actioneze in intereseul clientilor sai pentru a gasi solutii la nevoile acestora;

* In ceea ce priveste creditele in franci elvetieni (CHF), intr-adevar, banca studiaza mai multe scenarii si lucreaza la diferite solutii pentru a-si ajuta clientii la plata datoriilor;

* Pentru a veni in intampinarea clientilor cu o solutie cat mai adecvata, banca lucreza inca la clarificarea ultimelor detalii ale ofertei.

About Volksbank

Fondata in anul 2000, Volksbank Romania este o institutie financiara cu origini austriece, care deserveste peste 190.000 de clienti, fiind una dintre cele mai importante 10 banci de pe piata locala, cu active de 3.1 miliarde Euro ( Decembrie, 2013).

Banca are 135 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale tarii. Ca banca universala, Volksbank ofera astazi o gama completa de produse si servicii, destinate tuturor categoriilor de clienti: persoane fizice, companii mici si mijlocii si corporatii mari. Volksbank isi propune sa ofere produse financiare competitive si consiliere clientilor sai, actionand ca un partner de incredere al acestora.”

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)