Clientii Citibank Romania beneficiaza acum de Aegon Prestige, un nou produs financiar dezvoltat de Aegon, ce imbina caracteristicile unui produs de asigurare de viata cu arhitectura deschisa a fondurilor de investitii.

Aegon Prestige este un produs de asigurare de viata cu prima unica, a carei valoare integrala este plasata in fondurile de investitii selectate. Prin achitarea unei prime unice de cel putin 5000 de euro sau 7000 de dolari, clientii au acces la fonduri de investitii administrate de societati de prestigiu la nivel mondial. Ca urmare, clientii isi pot diversifica portofoliul prin expunerea pe piete, sectoare si monede diferite, selectand dintre cele 28 de fonduri de investitii disponibile in prezent prin intermediul Citibank in calitate de intermediar in asigurari.

De asemenea, Aegon Prestige este unul dintre cele mai flexibile produse de pe piata, permitand 12 transferuri gratuite intre fonduri pe an si oferind clientilor posibilitatea de a-si ajusta strategia de investitii in functie de orizontul de timp, de toleranta fata de risc si de rezultatele asteptate.

Produsul are o structura de taxe atractiva intrucat nu se aplica niciun comision pentru accesarea programului de investitii, permitand astfel clientilor sa-si adapteze strategia de investitii cu un impact financiar minim.

”Cu Aegon Prestige, clientii nostri au posibilitatea de a valorifica in mod eficient asigurarea de viata, imbinand componenta de protectie cu posibilitatea de a obtine castiguri sporite ca urmare a accesarii programului de investitii. Ceea ce este cu adevarat remarcabil la acest produs este faptul ca ofera un grad inalt de control clientului – de la posibilitatea de a-si alege propria strategie de investitii si de a efectua transferuri intre fonduri pana la posibilitatea de a efectua retrageri partiale sau totale oricand pe parcursul contractului. Prin toate componentele sale, acest produs este adaptabil la nevoile si obiectivele individuale ale fiecarui client”, a spus Mihaela Nacu, Director Vanzari si Distributie Persoane Fizice la Citibank Romania.

”Este in ADN-ul Aegon sa ofere solutii personalizate partenerilor sai de bancassurance. inainte de a dezvolta acest produs impreuna cu echipa Citibank, ne-am uitat in primul rand la nevoile si asteptarile clientilor lor precum si la tendintele financiare si investitionale globale. Toate acestea au rezultat intr-un produs unic si actual, Aegon Prestige, care faciliteaza accesul la un mix exclusiv de fonduri de investitii de la cele mai prestigioase societati de administrare a activelor precum BlackRock, Schroder, JP Morgan, Templeton, Credit Suisse, Allianz si Fidelity.”, a declarat Sinziana Maioreanu, CEO Aegon Romania.

Clientii au acces 24/7 la contul lor Aegon Prestige prin intermediul platformei web Your Aegon, ce le permite sa isi verifice balanta contului, sa efectueze transferuri si sa vizualizeze istoricul tranzactiilor.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)