Asociația Societăților Financiare, ALB, salută modificările aduse de BNR Regulamentului 17 cu privire la limitarea gradului de îndatorare pentru creditele acordate populației.

Potrivit ALB, modificarea era demult anuntata, iar asociația a participat la consultarea inițiată de BNR unde și-a exprimat punctul de vedere al industriei.

ALB consideră că este probabil să existe un impact asupra volumelor creditelor noi, acesta diferind de la o companie la alta.

” Salutăm intenția reglementatorului de a lua măsurile necesare încurajării unei creditari responsabile și sustenabile. Credem că noul mecanism adoptat de către BNR asigură o liniaritate a abordării jucătorilor în piața și o simplificare a modului în care consumatorii înțeleg gradul lor maxim de îndatorare. Apreciem deschiderea BNR de a discuta cu industria și faptul ca o parte dintre propunerile noastre au fost luate în considerare.

Avand în vedere informațiile publice care exista în piața, precum și propriile estimari ale BNR, consideram ca este probabil sa existe un impact asupra volumelor creditelor noi, acordate de catre membrii ALB, acesta diferind de la o companie la alta în funcție de specificitațile fiecareia și gradul de risc pe care erau dispuși sa și-l asume”, se mai precizează în poziția ALB.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)