„Una din cele mai importante milestone-uri pentru Banca Transilvania a fost trecerea bornei de 3 milioane de carduri. A venit ca un pas firesc din partea BT, pentru că avem în portofoliu zona de sticker, de ceas, iar totul a culminat cu lansarea wallet-ului, pentru a oferi o experiență plăcută clienților”, a spus Alexandru Bratu, director adjunct Vânzări acceptare carduri în cadrul Băncii Transilvania, în cadrul celei de-a V-a ediții a Conferinței „Eu plătesc cu cardul”, organizată de publicația online www.bankingnews.ro.

Banca s-a concentrat în ultimul timp pe segmentul carduri de credit, punând accentul pe programe de fidelizare. „Foarte important este ecosistemul care stă în spatele programului de loialitate. Noi avem un program puternic, susținut de peste 1.000 de site-uri unde pot fi folosite aceste carduri. Este un mijloc de plată care îți permite să gestionezi foarte bine cumpărăturile, de aceea avem o stabilitate și o maturitate a portofoliului”, a mai spus Bratu.

Pe segmentul carduri de business, BT este lider la nivel de piață. Un element de fidelizare a clienților a fost și transferarea sistemului de rate fără dobândă către acest produs. „De când am demarat programul STAR BT, avem rate fără dobândă și pe cardul business”, a spus Bratu. Banca Transilvania are un portofoliu de 240.000 de carduri destinate persoanelor juridice, înregistrând o creștere cu 18% față de anul precedent.

Potrivit acestuia, Banca Transilvania derulează programe de educație financiară, ce includ și informații despre utilizarea corectă a cardurilor. Programele sunt derulate în special în școli. Totodată, pe site-ul băncii există o secțiune pentru exerciții de educație financiară.

Directorul BT a mai spus că, asemeni altor bănci din piață, banca a demarat simulările în cazul propunerii de plafonare a dobânzilor. Totodată, BT se pregătește pentru implementarea PSD2.

„Colaborăm deja cu mai multe fintech-uri din piață. Chiar s-au concretizat colaborări bune pentru viitor”, a punctat reprezentantul BT.

Conferința ”EU plătesc cu cardul” este un proiect dezvoltat de publicația online www.bankingnews.ro cu susținerea Asociației Române a Băncilor şi Asociaţiei de Plăţi Electronice din România, în calitate de Parteneri Instituţionali, BCR, Banca Transilvania și Alpha Bank – Parteneri Principali, Raiffeisen Bank – Partener, cărora le mulțumim, pe această cale, pentru implicare.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)