Reprezentanţii ARB au arătat miercuri, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Finanţelor Publice pe tema OUG 114, că o astfel de taxă pe activele bancare nu are cum să ajungă la obiectivele declarate şi că prima opţiune este renunţarea la taxă, iar a doua limitarea efectelor, a afirmat, joi, preşedintele executiv al Asociaţiei Române al Băncilor, Florin Dănescu.

“S-a prezentat că oarecum o astfel de taxă nu are cum să ajungă la obiectivele declarate, dimpotrivă, şi că noi suntem deschişi să încercăm să explicăm lucrurile acestea, prima opţiune pentru noi fiind renunţarea la această taxă, dar dacă nu se renunţă atunci a doua opţiune este să limităm efectele prin găsirea celor mai bune metode de reducere a bazei de taxare, reducerea nivelului, pentru că nivelul taxei este foarte mare.

La bază este foarte dificil de discutat economic pentru că, până la urmă, dacă te uiţi la activ şi vezi care sunt cele mai importante, nu în ordinea lichidităţii, cum se găsesc ele în bilanţ, creditarea populaţiei şi a companiilor.

Taxez creditarea populaţiei şi companiilor dorind să o creşti, de fapt? Şi aceasta este declaraţia, am dori să crească creditarea populaţiei şi a companiilor dar o taxăm. Cum poţi să creşti lucrurile acestea? Taxăm titlurile de stat care înseamnă datoria statului la bănci şi înseamnă că până la urmă creşte preţul îndatorării şi e plătit de toată lumea”, a spus Florin Dănescu, în cadrul conferinţei “Economia României – Provocări 2019”, citat de Agerpres.

Dănescu afirmă că orice taxare înseamnă o creşterea a preţului. O scădere a preţului s-ar putea obţine prin creşterea cantităţii, respectiv intermedierea financiară.

MFP şi ARB au avut miercuri o discuţie, dar acesta a fost la nivel de principii, urmând ca în perioada următoare să se ajungă la chestiuni concrete.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)