In perioada 14 august – 19 octombrie, Banca Romaneasca – Membra a Grupului National Bank of Greece – deruleaza Campania “Pensia Activa”, prin care premiaza clientii care detin un pachet “Pensia Activa” si constituie un depozit la termen din surse noi, se arata intr-un comunicat de presa remis de institutia de credit.

Astfel, primii 45 de clienti care, în perioada campaniei constituie un depozit la termen de minim EUR 2,000, cu fonduri noi si lao scadenta de 120 de zile, si care detin sau solicita un pachet “Pensia Activa”, vor fi recompensati cu premii în valoare totala de 14.250 de lei. Primii 15 clienti care îndeplinesc criteriile vor castiga premii în valoare de 500 de lei, urmatorii 15 vor primi 300 de lei, în timp ce în cazul ultimilor 15 clienti, primele sunt în valoare de 150 de lei. Campania se desfasoara în întreaga retea de sucursale Banca Romaneasca si se adreseaza atat clientilor fideli ai Bancii Romanesti, cat si clientilor noi. Extragerea se va realiza în prima jumatate a lunii martie, 2016, iar premiile vor fi acordate în perioada 15 – 31 martie 2016.

“Pensionarii reprezinta un segment important pentru banca noastra, cu o pondere considerabila în portofoliul de clienti si cred ca vremurile în care pensia era adusa de postas o sa se transforme curand în amintire. De aceea, am dezvoltat pachetul Pensia Activa, un produs care înseamna, în primul rand, siguranta financiara, costuri mici, dobanzi competitive si servicii de calitate. Practic, le oferim posibilitatea de a economisi bani si timp beneficiind în acelasi timp de comisioane reduse si dobanzi la depozite mai mari decat cele standard”, declara Dan Grigoriu, Director Divizia Produse si Segmente Retail, Banca Romaneasca.

Printre avantajele pachetului pentru incasarea pensiei in cont se numara accesul gratuit la banii din cont la orice ATM din reteaua Bancii Romanesti, comision 0 la platile efectuate cu cardul la comercianti si dobanda mai mare decat cea standard la depozitul la termen “Pensionar”. Clientii care detin deja pachetul “Pensia Activa” sunt persoane obisnuite cu utilizarea produselor bancare, cu pensii medii si ridicate. Mai bine de 20% dintre acestia au constituit deja depozite la termen prin Banca Romaneasca.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)