Dobânda de politica monetară a Băncii Centrale Europene este de aşteptat să rămână la nivelul actual, cel puţin până în vara anului 2019, a declarat, marţi, Peter Praet, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, în cadrul unei prelegeri susţinute la Banca Naţională a României.

“Dobânda de politica monetară a Băncii Centrale Europene este de aşteptat să rămână la nivelul actual, cel puţin până în vara anului 2019 şi cât timp este necesar pentru a ne asigura că evoluţia inflaţiei rămâne aliniată la aşteptările noastre actuale privind o ajustare susţinută”, a spus oficialul BCE citat de Agerpres.ro, în prelegerea privind menţinerea stabilităţii preţurilor prin politici monetare neconvenţiale.

Potrivit acestuia, BCE anticipează o reducere a ritmului lunar al achiziţiilor de active nete de 30 de miliarde de euro până la 15 miliarde de euro la sfârşitul lui septembrie 2018 şi încetarea achiziţiilor la sfârşitul acestui an.

La şedinţa din 14 iunie, Banca Centrală Europeană a decis să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, aşa cum se aşteptau analiştii, dar totodată a anunţat că achiziţiile sale de obligaţiuni vor fi reduse la 15 miliarde euro pe lună în perioada octombrie – decembrie, după care vor înceta.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)