Leul are un potențial de depreciere de 1-2% până la sfârșitul anului viitor, estimează Economistul Șef al BCR, Horia Braun. Bancherul afirmă că avem în prezent “mult zgomot pentru nimic” și, în afară de câteva „excese de zel” în ultimul an, „leul rămâne cea mai puțin volatilă monedă din regiune”

Potrivit previziunilor BCR, cursul euro/leu va fi de 4,62 lei la sfârșitul anului și va atinge un nivel de 4,70 la finalul lui 2018.

Prezent în cadrul unei întalniri cu presa, economistul şef al BCR, Horia Braun, a explicat care pot fi piedicile economice dar şi plusurile pe care se poate miza, a estimat inclusiv palierul de curs de schimb valutar pentru acest an şi anul viitor şi a previzionat viitoarele evolutii ale dobanzii de politică monetară şi Robor.

“Chiar dacă este cea mai stabilă monedă din regiune, leul nu a participat la raliul care a existat pe monedele din Europa Centrală și de Est, în principal din cauza compoziției creșterii economice a României, care se reflectă în deficitul de cont curent”, spune Braun.

BCR: Câteva perspective asupra stării actuale și viitoare a economiei românești
bcrbcr1

 

 

 

 

 

 

BCR considera că “atât BNR cât și cele mai multe bănci par că preferă să greșească pe partea prudenței pentru a nu cădea din nou în capcana creditelor neperformante”.
“În ciuda dobânzilor scăzute, depozitele vor crește în continuare mai repede decât creditele, menținând în piață un exces de lichiditate structural”, a susținut, într-o întâlnire cu presa, Horia Braun, Economistul Șef al BCR.
bcr2bcr3

 

 

 

 

 

 

bcr4
Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)