Unitatea mobilă lansată de BCR și Vodafone se va deplasa prin mai multe localități rurale din România, pentru a-i familiariza pe săteni cu serviciile bancare și tehnologice.

Băleni, o comună cu 8.500 de locuitori, situată în județul Dâmbovița, la 55 de kilometri de București, unde principala activitate economică este reprezentată de legumicultură, s-a transformat astăzi într-un punct important pe harta bankingului din România. BCR împreună cu Vodafone au lansat la Băleni unitatea mobilă „Bună ziua, schimbare!”, un demers de facilitare a accesului la servicii și produse bancare, de telecomunicații și tehnologii inovatoare, precum și la ateliere de educație financiară și digitală.

Agenția mobilă, sub forma unui camion modular, a fost amplasată în centrul comunei, lângă sediul primăriei, unde mai mulți localnici au asistat curioși la evenimentul de lansare a campaniei care se va derula pe parcursul unui an printr-o caravană, care-și va face simțită prezența în mai multe localități rurale din țară. Profitând de ocazie, primarul din Băleni, Florea Mușat, a lansat o provocare pentru reprezentanții BCR, invitându-i să deschidă o sucursală în localitate, subliniind că acest lucru este necesar și important pentru cetățenii comunei, care se deplasează zeci de kilometri atunci când au nevoie de servicii bancare.

”Marile companii din România trebuie să vină în mediul rural, să înceapă de jos în sus aceste afaceri. Asta cred că trebuie să se întâmple în România. Accesul la serviciile banvcare de necesitate trebuie facilitat în mediul rural mai ales, pentru că posibilitatea ca cetățenii să ajungă la sucursalele dumneavoastră, că vorbim de Târgoviște, București, Ploiești sau în alte orașe, este mai greoaie. Salutăm aceste două companii mari care au venit în comuna noastră și le asigurăm că în relațiile pe care le vom avea vom fi deschiși și receptivi la tot ceea ce trebuie să facem, pentru că acest lucru este în avantajul locuitorilor comunei Băleni. Pentru a ușura activitatea bancară, vă arunc o idee bună care ar trebui implementată, respectiv aceea de a deschide o sucursală în comuna noastră”, a punctat Florea Mușat.

Dana Dima: ”Acest concept de unitate mobilă ne ajută să ne ducem către toți românii”

Formulând un răspuns pentru provocarea înaintată de edilul din Băleni, Dana Dima, Vicepreședinte Retail și Private Banking BCR, a declarat, pentru publicația BankingNews, că deschiderea unor sucursale în mediul rural nu mai reprezintă o necesitate, în condițiile în care tehnologia facilitează legătura dintre clienți și instituția de credit, fără a mai fi necesară interacțiunea fizică într-o unitate bancară. De asemenea, oficialul BCR a evidențiat că ideea de agenție mobilă contribuie la efortul de promovare a educației financiare și digitale în mediul rural, oamenii având nevoie să se familiarizeze cu servicii bancare digitale.

”Provocarea noastră în momentul de față este aceea de a fi alături de români. Tehnologia și modelul de business sunt într-o continuă transformare. Nu mai există bankingul de acum 25 de ani, nici de acum 20 de ani și nici măcar de acum 5 ani. Marea majoritate a produselor financiare se poate accesa acum direct de pe telefon. Nu vrem să lăsăm oamenii să acceseze singuri aceste produse bancare, vrem să fim alături de ei, iar pentru acest lucru nu avem nevoie de o încăpere. Avem nevoie de tehnologie și de oameni prezenți și de aceea am investit în acest tip de unitate mobilă. Vrem să acoperim toată România. Altfel, probabil că am acoperi 10 comune și nu vom reuși niciodată să ne ducem către toți. Acest concept de unitate mobilă ne ajută să ne ducem către toți românii pentru că toți românii au nevoie de noi, nu doar anumite comunități”, a explicat Dana Dima.

În opinia sa, proiectul agenției mobile dezvoltate împreună cu Vodafone nu este o investiție pe termen scurt, ci una pe termen mediu și lung. ”Eu cred în reușita acestui proiect și dacă lucrurile vor evolua așa cum ne așteptăm și nu se va întâmpla nimic dramatic în România, sunt convinsă că în viitor vom discuta despre multe agenții mobile”, a evidențiat vicepreședintele BCR.

Dana Dima a mai precizat că scopul proiectului ”este de a demonstra că tehnologia, digitalizarea și serviciile financiare, chiar dacă poate sunt lucruri necunoscute pentru populația din mediul rural, pe care unii poate nu le înțeleg sau le este teamă de ele, pot deveni o obișnuință. Vrem să construim încredere și să schimbăm puțin România”.

Oficialul BCR s-a referit și la gradul scăzut de bancarizare din țara noastră, subliniind că agenția mobilă are rolul de a schimba statistica privind incluziunea financiară. ”Știm că în țara noastră, 30% din populație nu a apelat la un serviciu financiar. Trebuie să avem în vedere că acesta nu înseamnă ceva complicat, este pur și simplu un cont curent și un card cu care se fac plăți. 30% înseamnă foarte mult, există țări civilizate care au ajuns la un procent de maxim 10-15%. Ne dorim să creștem în fiecare an și să contribuim în acest fel la diminuarea acestui procent. Această inițiativă este în primul rând un proiect pentru bancarizarea mediului rural. Cum bancarizarea este un termen destul de rigid, destul de temător, aș spune că prin acest proiect dăm acces tuturor românilor la servicii bancare acolo unde ei au nevoie”, a mai menționat Dana Dima.

Nedim Baytorun: ”Susținem digitalizarea întregii societății fără a lăsa pe nimeni în urmă”

„Caravana „Bună ziua, schimbare!” își propune să arate oamenilor că produsele și serviciile Vodafone sunt accesibile tuturor, indiferent că locuiesc în orașe sau în cele mai îndepărtate sate. Misiunea noastră este să fim alături de români și să arătăm că tehnologia este ușor de utilizat și are un impact pozitiv asupra vieții fiecăruia dintre noi. Ne dorim, împreună cu partenerii noștri, să ajutăm oamenii din comunitățile rurale să descopere și să acceseze platformele digitale, să își plătească facturile online, să își încarce cartelele, să își comande produse online și să acceseze cele mai bune oferte. Nu facem altceva decât să fim prezenți în toate colțurile României și să oferim cele mai bune servicii, tehnologia fiind însoțită de explicații pe înțelesul tuturor. Vodafone se transformă într-o companie de tehnologie pentru a răspunde cât mai bine nevoilor de digitalizare a clienților, fie ei clienți rezidențiali sau companii, iar acest demers contribuie la obiectivul nostru de a susține digitalizarea întregii societății fără a lăsa pe nimeni în urmă”, a declarat și Nedim Baytorun, Consumer Business Unit Director Vodafone România, prezent la eveniment.

Unitatea mobilă „Bună ziua, schimbare!” își propune să circule prin mai multe localități rurale din România, urmând să staționeze în fiecare câte o săptămână sau două, în funcție de specificul local. În perioada 12 – 21 octombrie, punctul de lucru mobil BCR și Vodafone va fi deschis în comuna Băleni de luni până vineri, în intervalul 11:00-17:00. Unitatea va fi deservită de câte doi experți, unul financiar-bancar și unul specializat în telecomunicații și tehnologie.

Cum este echipată agenția mobilă și ce servicii pot accesa locuitorii din mediul rural

La biroul bancar din cadrul unității mobile se vor putea efectua digital, asistat de consilieri, deschideri de cont curent, carduri de debit, depozite și conturi de economii, solicitări de carduri de credit, credite de consum și refinanțări sau restructurări, asigurări de venituri, de șomaj și de incapacitate de muncă sau asigurări de protecție a bunurilor personale, PAD și facultativă de locuință.

De asemenea, camionul modular este dotat cu două echipamente bancare (ATM și APT), care vor putea oferi eliberare lei sau euro, în numerar, depunere numerar în calitate de persoană fizică – în conturile curente, conturile de rambusare credit, conturile de economii sau în conturile altor persoane, plata numerar a facturilor curente către furnizori, reîncarcare cartele Vodafone și alte servicii.

În ceea ce privește zona de tehnologie și telecomunicații, clienții vor putea accesa ofertele de abonamente de servicii fixe (internet și televiziune) și pe cea de servicii mobile, vor putea testa și achiziționa dispozitivele disponibile pe platforma comercială Easytech (televizoare, trotinete, purificatoare de aer, aspiratoare robot, etc.), dar își vor putea plăti și factura și reîncărca în aplicația My Vodafone sau la ATM-ul BCR cartela Vodafone.

În plus, unitatea mobilă va găzdui, în fiecare zi, cursuri de educație financiară, precum și ateliere despre folosirea aplicațiilor mobile și despre navigarea în siguranță pe internet. Totodată, vor fi prezenți și experți care le vor explica oamenilor cum pot accesa finanțări prin fondurile europene pentru producție și echipamente agricole.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)