Banca Națională a României în parteneriat cu Child and Youth Finance International și Ministerul Educației Naționale a organizat în perioada 25 – 31 martie 2019 „Global Money Week – Săptămâna Mondială a Banilor”. Tematica acestui an a fost: ” Learn.Save.Earn.”.

Pe parcursul acestei săptămâni, la sediul central, în rețeaua teritorială a BNR și în cadrul unităților de învățământ preuniversitar, au fost organizate activităţi educaţionale la care au participat peste 10500 de elevi dintre care 4665 din mediul urban și 5905 din mediul rural.

În cadrul acestor activităţi interactive, elevii au dezbătut cu reprezentanții BNR subiecte ce se încadrează în tematica propusă la nivel mondial de către Child and Youth Finance. Metodele formale şi nonformale de expunere au avut ca suport prezentări și materiale video legate de economisire, creditare, dobândă, inflaţie, istoria monedei naţionale, rolul şi funcţiile băncii centrale, fabricarea monedelor şi bancnotelor aflate în circulaţie şi elementele de siguranţă ale bancnotelor.

Proiectul ”Săptămâna Mondială a Banilor – 2019” este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă țări de pe toate continentele. Acest demers are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor precum și cel al incluziunii financiare.

BNR a participat pentru al șaselea an consecutiv la programul Global Money Week.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)