Noua  politică BNR de creștere a dobânzile din piață prin atragerea de depozite începe să dea roade. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat marţi pe piaţa interbancară la nivelul de 2,28%, de la 2,22% cât era luni, fiind cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi jumătate, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR), potrivit Agerpres.ro

O valoare apropiată de nivelul de marţi a acestui indice a fost înregistrată în 27 octombrie 2014, respectiv 2,33%.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a crescut până la 2,52%, de la nivelul de 2,49% înregistrat luni. De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut uşor de la 2,56% la 2,57%, iar indicele ROBOR la 12 luni a ajuns marţi la 2,62%, de la 2,60%, nivel înregistrat luni.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut indicatorul era la 0,87%.

Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională, potrivit Agerpres.

Ieri, 23 aprilie, BNR a luat tot surplusul de bani – pentru a doua oară consecutiv. Lipsa de lichiditate din piaţă duce la creşterea indicelui ROBOR

Analiștii vorbesc de o nouă politică monetară la BNR.

BNR a atras bani din piață printr-o nouă operațiune “depo”, în încercarea de a tempera inflaţia și pentru a aduce dobânzile mai aproape de dobânda-cheie, în prezent la 2,25%. 21 de bănci au trimis surplusul de bani la BNR – 18,08 miliarde de lei, la o dobânda cheie de 2,25% pe an, pentru  7 zile (data scadenta este 30 aprilie.).

Banca Centrala nu a crescut dobânda cheie aşa cum aşteptau analiştii, dar avem inflaţie de 5% şi astfel se foloseşte de alte pârghii pe care le are la dispozițe pentru a contracara avântul preţurilor.

Ce urmează? Dobânzi mai mari la creditele în lei

La sfârțitul anului trecut, unii analiştii economici anunțau că indicele Robor ar putea depăși 4% în 2018. Iancu Gudă declară că vom avea dobânzi de 4% dar în trmiestrul I din 2019.

Florin Citu, analist economic, declara: In urmatoarele 3 luni- ROBOR trebuie sa ajunga la minim 4%.

Fostul bancher, vicepreşedinte PNL, consideră că este o chestiune de timp (scurt) pană cand Robor va depăsi inflaţia. Rata dobânzii urmează rata inflației, altfel clienții pierd banii din bancă. Deci, creșterea ratei inflației atrage creșterea dobânzilor, explica Florin Citu.

Același mesaj îl regăsim și la Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate BNR, care spunea încă de la finalul lunii septembrie 2017 că „Vremea dobânzilor mici se termină. Evident că ne aşteptăm la rate mai mari”.

Iancu Gudă, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari este de părere că nivelul ROBOR cu maturitate la 3 luni ar trebui să urce gradual până la 3,5%, comparativ cu nivelul actual de 2,1% şi o medie de 1,15% pe parcursul anului anterior.
Iancu Gudă, Asociația Analiștilor Financiar-Bancari, afirmă: ”Vremea dobânzilor mici s-a dus, pentru că a venit vremea inflaţiei mari, iar la inflaţie mare, dobânzile pentru să fie peste, pentru că creditorul, atunci când acorda un credit, să câştige un randament real pozitiv.

Dacă nu vom obţine un rezultat acceptabil al absorbţiei fondurilor europene, dacă investiţiile străine nu îşi vor reveni, nivelul de 3% ar trebui să fie deja depăşit încă din primul trimestru al anului următor, urmând să crească gradual până la 4% pe măsură ce ne apropiem de finalul anului următor.”

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)