Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5538 lei/euro, în uşoară creştere faţă de nivelul din şedinţa precedentă şi nivel maxim din 26 octombrie 2012, moneda românească fiind afectată de conjuctura externă şi de politicile noului guvern, spun analiştii citati de News.ro.

Cel mai mare euro de peste 4 ani

In 2012, euro a atins cotația maximă istorică față de moneda românească, de 4,6481 lei/euro, în 3 august 2012, pe fondul tensiunilor politice, ce au culminat cu suspendarea președintelui de atunci, Traian Băsescu, și cu referendumul pentru demitere.

În această perioadă, leul este subminat de inițiativele populiste ale actualului guvern, consideră analiștii.

Temerile analiștilor de la ING Bank, Banca Transilvania și ERSTE, intr-0 singura zi

“Pe plan intern nu se întâmplă prea multe săptămâna aceasta, însă proiectul noii legi a salarizării bugetarilor promovat de guvern arată că riscurile derapajelor fiscale rămân pe agendă (aspect negativ pentru activele denominate în lei). (…) Pentru săptămâna aceasta, este posibil un interval de 4,52-4,56 (lei/euro)”, se arată intr-un raport al ING Bank, publicat luni.

BT despre rezistenta istorica

“Pe piata valutara s-au confirmat asteptarile noastre din februarie, pesimiste pentru leu: cursul a continuat sa creasca, dupa ce finalizase in prealabil formatiunea corectiva, iar la finalul saptamanii trecute incerca deja rezistenta istorica de la 4.55. Acest 4.55 constituie un nivel foarte important, de care preturile s-a lovit in repetate randuri din 2013 incoace si care a pus capac de fiecare data avantului din curs.

Prin urmare, aici se va da proba cea mai importanta pentru leu in ce priveste evolutia in perioada urmatoare. Subliniem ca riscurile de depreciere pentru leu sunt semnificative daca aceasta reduta cedeaza, paritatea putand urca ulterior cel putin pana la maximele istorice din 2012, adica spre 4.6”, potrivit raportului destinat investitorilor al Bancii Transilvania.

bt euro bun

Analiza celor de la Banca Transilvania vine dupa ce ce ERSTE a anuntat, tot astazi, ca leul se poate deprecia pana la 4,62 unitati/euro.

Leul se va deprecia treptat in urmatoarele trimestre, cu 1,6%, pana la 4,62 unitati pentru un euro in decembrie 2017, influentat de factori interni precum cresterea deficitului de cont curent si incertitudinile fiscale, dar cea mai mare influenta o vor avea evolutiile externe, potrivit analize Erste Group.

“Inasprirea politicii monetare in Statele Unite, impreuna cu riscurile politice din Europa si un posibil ton mai ferm din partea Bancii Centrale Europene (BCE) ar putea dezavantaja leul in 2017”, potrivit bancii austriece.

Ce urmează? BNR va începe procesul de întărire a politicii monetare. 

Semnalele din zona bancilor centrale sunt clare: dobanzile vor creste. La aceste vesti se pot adauga si prognozele din Romania. BCE si FED vor creste dobanda de politica monetara, arata analistii ING, la fel si BNR.

“BNR va începe procesul de întărire a politicii monetare, prin îngustarea coridorului de dobândă, iar primul pas va fi făcut probabil în şedinţa din 3 iulie. Spre finalul anului, BNR ar putea majora şi dobânda de politică monetară” opinează Ciprian Dascălu, economistul şef al ING Bank.

EURIBOR creste, ROBOR creste. Rata creditelor in lei, euro sau dolari va fi mai mare

FED deja a majorat dobânda cheie, de la 0,25%-0,5% la 0,5%-0,75%. Rezerva Federală Americană a mărit dobânda de referinţă pentru prima oară anul acesta şi a estimat o creştere mai abruptă a costurilor de împrumut în 2017, spunând că aşteptările de inflaţie au crescut considerabil.

Mai mult, in 15 martie, la a doua sedinta FED, se așteaptă o noua creștere de dobândă cu 25 de puncte de bază.

Analiştii europeni se asteaptă ca si BCE să înce­apa pro­cesul de creştere a dobân­zilor la euro mai re­pede decât au prognozat, inceputul anului 2018.

România, in trend

“Ne aşteptăm ca Banca Naţională a României să menţină rata dobânzii de politică monetară nemodificată la 1,75% până la ultima şedinţă de politică monetară din anul 2017, respectiv cea din noiembrie 2017. Credem însă că ratele dobânzii din piaţa monetară – ratele ROBOR – ar putea creşte anterior, de la nivelurile lor foarte scăzute din prezent, ce sunt cu mult sub nivelul ratei dobânzii de politică monetară. Această creştere a ratelor ROBOR va fi probabil mai vizibilă în a doua jumătate a anului 2017. Dat fiind că ratele dobânzii la creditele în sold sunt indexate la ratele ROBOR, ar trebui să se înregistreze şi o creştere a acestora”, anuta la inceputul anului Ionuţ Dumitru, economistul sef de la Raiffeisen Bank

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)