Principalii indici ai bursei de valori București s-au deschis în coborâre abruptă, miercuri, pe fondul declarațiilor făcute de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, cu privire la noile taxe care urmează să fie impuse printr-o ordonanță de urgență.

BVB se prăbușește doar după primele declarații. Ce va fi când va fi adoptată OUG?

Au apărut și primele efecte ale anunțului privind taxarea suplimentară a băncilor, companiilor din energie și telecom.

Așa cum era de așteptat, toti indicii sunt pe rosu. BVB a deschis în cădere liberă, căderile sunt unele record pentru anul acesta. Indicele acțiunilor blue-chip se prăbușește cu rapiditate, în primele 15 minute pierderea este de 7,5 la sută.

Bursa de la Bucureşti a deschis în scădere şedinţa de miercuri, iar BET, indicele care arată evoluţia celor mai lichide 15 companii, era pe minus cu 7,51%, la o jumătate de oră de la deschidere, în contextul anunţării unor măsuri care vizează, prin altele, introducerea de noi taxe pentru bănci şi limitarea preţului gazelor.

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 7,35%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de -2,77%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, consemna o scădere de 5,61%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 6,76%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a consemnat o depreciere de 5,24%.

Companiile cu cele mai mari scăderi sunt Banca Transilvania și grupul bancar BRD Societe General care coboară cu 14,9 respectiv 10,2 procente. Mai apoi, Romgaz și OMV Petrom au pierderi de aproximativ 5 procente.

Cum văd managerii măsurile anunțate de Guvern. Horia Gusta, CEO  Certinvest

“Mesajul de la Guvern vine intr-un moment prost din doua motive. Este o decizie pe ultima suta de metri, la final de an si aduce taxe excesiv de mari, pe industrii unde companiile mici vor avea de suferit, daca ordonanta intra in Monitorul Oficial in actuala formula. Aceste taxe vor fi transferate catre populatie, este clar, prin comisioane si marje mult mai mari”a declarat Gusta in direct la Digi24.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)