In urma parteneriatului incheiat cu SelfPay, lider al pietei de terminale de tip self-service, in unitatile CEC Bank din toata tara vor fi instalate 382 statii de plata care vor prelua o parte dintre atributiile casierilor, anunta banca. Astfel, clientii bancii vor putea efectua operatiuni precum servicii de plata de tip reincarcare electronica a cartelelor de telefon mobil, incasari contravaloare facturi, rate, taxe si alte servicii.

“O preocupare majora a CEC Bank o reprezinta, in acest moment, adaptarea activitatii la cerintele tehnice si organizatorice impuse de competitia pe linia digitalizarii. Prin parteneriatul cu SelfPay, banca noastra face un nou pas in aceasta directie si isi automatizeaza casieriile, oferind clientilor posibilitatea de a efectua platile intr-un mod simplu si rapid”, a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, Presedinte – Director General CEC Bank.

“Parteneriatul incheiat cu CEC Bank face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu si lung a SelfPay. In mod obisnuit, bancile din Romania fac investitii masive in automatizarea proceselor, instaland, printre altele, robotei sub diverse denumiri si forme care preiau atributiile casieriilor. CEC Bank a ales sa automatizeze casieriile folosind cea mai buna tehnologie self-service de pe piata, printr-un parteneriat cu SelfPay. Astfel, celor deja peste 3.000 de statii de plata SelfPay de pe teritoriul intregii tari se vor adauga si statiile de plata CEC Bank, la care clientii bancii vor putea efectua cu usurinta platile obisnuite intr-o maniera cu adevarat simpla si rapida”, a declarat domnul Adrian Badea, CEO al SelfPay.

Primele statii de plata sunt deja instalate si disponibile in reteaua CEC Bank din Bucuresti, urmand ca procesul de extindere sa continue rapid la nivel national. CEC Bank dispune de cea mai extinsa retea teritoriala, ce include 1.022 unitati, din care 480 sunt situate in mediul rural.

Statiile de plata SelfPay aduna intr-un singur loc platile de facturi si achizitionarea de servicii, toate acestea prin doar cateva atingeri de ecran. Indiferent de metoda de plata, clientii SelfPay au acces 24/7 la tehnologie moderna si servicii de cea mai buna calitate. Reteaua SelfPay cuprinde in prezent 3.000 de statii de plata, amplasate in peste 750 de localitati din tara, iar la finalul anului 2018 va ajunge la 4.000, in crestere cu 38% fata de anul 2017.

Compania pune la dispozitia clientilor mai mult de 100 de servicii, printre care se numara: plati facturi, rovinieta, rate credit, plati intretinere, reincarcare eletronica, plati online, e-money, donatii, bilete de tren si bilete la spectacole.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)