Asociația CFA Romania lansează testul independenței financiare, cu scopul de a afla cât de mult se pot baza românii pe resursele proprii și cât sunt de pregătiți pentru perioade dificile din punct de vedere economic. Testul face parte din campania de educație financiară, Generația I. Utilizatorii îl pot efectua online, gratuit, AICI

Încrederea analiștilor financiari în economie este în scădere

Conform analiștilor din comunitatea CFA Romania, indicele de încredere macroeonomică a scăzut în luna februarie 2020, chiar la începutul perioadei în care țara a devenit semnificativ afectată de criza COVID-19. Astfel, pentru următoarele 12 luni aceștia anticipează o depreciere a leului și o rată a inflației cu valoare medie de 3,67%.

În contextul instabilității economice, Asociația CFA Romania consideră importantă educația financiară. Aceasta ajută la înțelegerea mecanismelor de bază în vederea obținerii independenței financiare sau, în condiții extreme, de gestionare eficientă a resurselor limitate de care dispune fiecare om. Testul, realizat de specialiștii Asociației CFA Romania, oferă și recomandări ale acestora în funcție de rezultatele obținute.

„Pandemia nu are doar urmări asupra sănătății, ci și asupra economiei. Când am lansat campania Generația I, în 2019, comunicam deja că sunt semne ale unei viitoare recesiuni și subliniam importanța educației financiare pentru a înțelege cum obținem independența sau, cel puțin, cum limităm gradul dependenței de factori externi. Acum, în contextul răspândirii COVID-19, este cu atât mai important să știm ce facem cu resursele pe care le avem, cum le drămuim. Încurajăm oamenii să facă testul, să afle dacă și unde sunt vulnerabili și să ia măsuri, cât de mici. Chiar dacă această perioadă grea ne-a prins nepregătiți, nu e târziu să facem pași în direcția potrivită.” declară Adrian Codirlașu, CFA președintele Asociației CFA Romania.

Educația financiară pregătește oamenii pentru perioade grele economic

Asociația a lansat, în 2019, o inițiativă la nivel național, comunicând importanța obținerii independenței financiare la orice vârstă, indiferent de venit. Denumită Generația I, aceasta vine pe un fond al gradului scăzut de educație financiară printre români, fiind printre cele mai mici din țările europene. Testul prin care utilizatorii află nivelul dependenței de factori externi se regăsește pe website-ul campaniei, alături de podcast-uri în care sunt detaliate instrumentele financiare utile și recomandări ale specialiștilor.

Citeste si

CFA România se implică în educaţia financiară. Adrian Codirlaşu: Lipsa educaţiei financiare conduce la dependenţa oamenilor de surse de sprijin financiar, cum sunt statul sau copiii

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)