Discutii aprinse ieri, in Parlament, pe tema conversiei creditelor in valuta la curs istoric. Amendametul propus de deputatul PNL -Daniel Catalin Zamfir, vine in completarea proiectului conceput de deputatul Ana Birchall, PSD. Reprezentantii tuturor partilor au fost ieri in Parlament pentru a-si sustine opiniile.

Reprezentantii clientilor sustin ca au fost ruinati de creditele in franci elvetieni acordate de unele banci si cer aprobarea rapida a amendamentului depus in acest sens de deputatul Daniel Zamfir autorul legii “darii in plata”.

Reprezentantii BNR si ai bancilor comerciale sustin solutia negocierilor directe intre parți, intre banci si clienti, aducand in acest sens si dovezi.

BNR: au existat, în perioada 16 ianuarie 2015 — 23 septembrie 2016, un numar de 57.792 de solicitari privind fie conversia creditelor, fie restructurarea acestora, iar pana in prezent au fost solutionate 33.826 de credite prin negociere intre parti.

“În cazul în care s-ar realiza această conversie la cursul istoric costurile pe care vor trebui să le suporte băncile din diferența de curs valutar vor fi de 2,4 miliarde de lei. Aceasta se va transpune într-o scădere medie de 1,8 puncte a solvabilității sistemului bancar, ceea ce încă pare să fie suportabilă. Atâta doar că avem două bănci care vor ajunge cu indicatorul de solvabilitate sub nivelul care le permite continuarea funcționării, iar alte patru bănci cu indicatorii de solvabilitate sub nivelul prudențial recomandat în momentul de față”, a precizat Eugen Rădulescu, la o dezbatere organizată, la Parlament, de un grup de lucru al deputaților pe tema proiectului de lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului 50/ 2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

“Problema creditelor în franci elvețieni ne-a preocupat de o bună bucată de vreme, iar BNR a fost întotdeauna de acord cu adoptarea unei soluții echilibrate care să rezolve problemele. Numărul creditelor în franci elvețieni în acest moment a scăzut semnificativ: față de peste 70.000 de credite în urmă cu doi ani, la circa 50.000 în prezent. Semnalez în același timp că o soluție pe care am privilegiat-o a fost aceea a negocierilor directe între părți, între bănci și clienți”, a adăugat el.

Eugen Rădulescu, BNR: “în perioada 16 ianuarie 2015 — 23 septembrie 2016, un număr de 57.792 de solicitări privind fie conversia creditelor, fie restructurarea acestora, iar până în prezent au fost soluționate 33.826 de credite prin negociere între părți. “Deci numai diferența de sub 24.000 de credite dintre cele pentru care s-a solicitat conversia sau restructurarea este încă în curs de negociere”, a adăugat Rădulescu.

Florin Dănescu, Asociația Române a Băncilor, a precizat că susține, în continuare, “implementarea de soluții individualizate, negociate direct între instituțiile de credit și debitori, bazate pe principiile pieței libere și pe sprijinul statului pe grupuri vulnerabile de cetățeni”. El a arătat că soluția abordării individuale a dat rezultate, ducând la rezolvarea a 59% din solicitările clienților.

“Această cifră ar fi fost considerabil mai mare dacă nu s-ar fi creat așteptări uneori peste putință la nivelul cetățenilor”, a adăugat Dănescu.

Bogdan Preda, Consiliul Patronatelor Bancare din Romania: “E clar ca Romania va denunta toate tratatele bilaterale, nu putem avea alta varianta decat sa mergem pe ideea in directia legislatiei existente in UE.”

 

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)