Cel mai recent raport ONU arată că pandemia va avea consecințe umane dar și incertitudine economică ce va costa economia globală 1 trilion de dolari în 2020.

“Avem în vedere o încetinire a economiei globale până la sub două procente pentru acest an, iar asta va costa, probabil, 1 trilion de dolari”, a declarat Richard Kozul-Wright, director, divizia UNCTAD.

Raportul vine în condițiile în care piețele financiare mondiale s-au prăbușit, iar incertitudinea privind prețul petrolului este tot mai mare.

Oficialul ONU recunoaste că aceste date se adaugă celor deja existente care nu erau tocmai favorabile zonei euro, aceastea au performat „extrem de prost spre sfârșitul anului 2019”, spune Kozul-Wright.

Europa se confruntă cu recesiunea

Era „aproape sigur că Europa va intra în recesiune în lunile următoare”. Mai mult, raportul precizează că “economia germană este deosebit de fragilă, însă economia italiană se confruntă cu foarte grave perturbări ca urmare a tendințelor din ultimele zile. “

Nimeni nu va fi crutat.

Atat tarile dezvoltate, dar mai ales cele mai puțin dezvoltate si deja indatorate, ale căror economii depind de vânzarea de materii prime, nu vor fi ocolite de crize economice pe termne scurt si mediu.

Si Argentina „se va lupta cu efectele negative ale acestei crize”.

„Țările în curs de dezvoltare îndatorate se confruntă cu o amenințare deosebită”, datorită randamentelor mai slabe la export legate de un dolar american mai puternic, explica Kozul-Wright.

„Exista probabilitatea unui dolar mai puternic pe măsură ce investitorii caută paradisuri sigure pentru banii lor si vom avea creșteri sigure ale prețurilor mărfurilor, pe măsură ce economia globală încetinește. Asta înseamnă că exportatorii vor fi deosebit de vulnerabili in urmatoarea perioada.”

Kozul-Wright mai spune că sunt asteptate urgent o serie de masuri politice dedicate, reforme instituționale pentru a împiedica o spaimă localizată în domeniul sănătății, dar si pe piața alimentară.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)