Noul context generat de criza Covid-19 ne-a transformat realitatea de zi cu zi, redefinind sensul pe care acasă îl are. În acest context inedit Patria Bank relansează creditul de achiziție imobil cu o promoție ce dorește să-i ajute pe clienți să planifice, în mod responsabil și cu toată grija, mutarea într-o nouă casă, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

Astfel, în perioada 18 mai – 18 august 2020, toți clienții care achiziționează o locuință prin creditul ipotecar Patria Acasă vor primi garantat consultanță pentru ergonomizarea spațiului de locuit.

Practic, prin premiul garantat oferit, clienții vor avea șansa să-și planifice noul spațiu locativ într-un mod eficient, care să le permită să se desfășoare în voie. Pentru a realiza acest lucru, un arhitect contractat de bancă va purta o discuție cu proaspătul proprietar pentru a înțelege nevoile ce țin de spațiu și de preferințele sale, iar, ulterior, în doar câteva zile, clientul va primi o schiță cu configurarea optimă a noii sale locuințe.

“Ideea acestei promoții a venit către noi de la un birou de arhitectură, un antreprenor local, și am îmbrățișat-o din prima, pregătind momentul oportun de implementare. Momentul a venit pe nepregatite până la urmă. Realitatea zilelor noastre ne arată că tot mai mulți oameni au început să lucreze de acasă, devenind o provocare să folosească același apartament în mai multe scopuri: birou, loc de joacă, parc și sală de sport. Așadar, credem că acum este cel mai bun moment să lansăm această idee. Premiul garantat ne dorim să fie util și practic pentru cei care decid să se mute la casa lor, acesta venind, totodată, în completarea unui produs foarte bun, atât din punct de vedere al costurilor, cât și al procesului rapid de acordare.”, a menționat Ștefania Cristescu, Director Marketing și Comunicare, Patria Bank.

Creditul Patria Acasă este un credit de achiziție imobil foarte avantajos și simplu de accesat, oferind: un avans minim, începând de la 15% pentru creditele în euro și 20% pentru credite în lei, o sumă a creditului cuprinsă între 5.000 și 350.000 de euro și o dobandă începând de la IRCC+ 3,35% marjă fixă la lei si EURIBOR 6 luni + 4,50% marjă fixă. În plus, clienții care aleg să-și vireze venitul într-un cont deschis la Patria Bank sau să împrumute sume mai mari de 65.000 euro/300.000 lei beneficiază de o reducere suplimentară de dobândă de 0,30%, respectiv 0.15%, reducerile putând fi accordate și cumulat.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)