Curtea Europeana de Justitie a decis, in cazul unei banci din Ungaria, ca prevederea din contractul de credit care stabileste plata ratei la un curs mai mare decat cel de la data la care s-a luat creditul poate fi considerata clauza abuziva. Informatie extrem de  importanta pentru toti cei care au credite in valuta. Indiferent ca este vorba de franci elvetieni, euro sau dolari, ei ar putea obtine dreptul de a le plati la cursul de la data acordarii.

Procesele pot dura pana la 4 ani

Gheorghe Piperea, avocat: “Oricine declanseaza o astfel de procedura in momentul de fata poate sa aiba castig de cauza. Ceea ce este, insa, neplacut, este ca fiecare va trebui sa faca propriul proces, eventual in alianta cu altii. Este posibil sa ai solutia asta ca fiind aplicabila atat in cazul francilor elvetieni, al euro, al dolarului, al yuanului chinez sau yenului japonez. E vorba de a trece de prima faza, pe urma de apel si pe urma de recurs. Poate sa fie exagerata perioada de 4 ani de zile, dar pe de alta parte va vorbesc din propria experienta”, a declarat avocatul pentru Pro TV.

 

In Romania, cele mai mari probleme sunt la creditele in franci elvetieni. Cursul de schimb s-a dublat din 2007 incoace, cand multi romani preferau sa se imprumute in aceasta moneda, pentru dobanzile mai bune.

Aproximativ 100.000 de romani sunt interesati de aceasta hotarare. Practic, Curtea de justitie a Uniunii Europene stabileste ca o instanta nationala poate declara drept clauza abuziva paragraful din contractul de imprumut care prevede ca plata ratelor se face la cursul actual, si nu cel de la data semnarii contractului.

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat la Digi24 ca decizia este mai mult decat un precedent judiciar. Este o decizie obligatorie pentru instantele din Romania si din toata Europa”, a spus el.

Mai e nevoie de inca patru ani ca o directiva europeana in acest sens sa intre in vigoare.

Cum s-a ajuns la acesta decizie istorica

In 29 mai 2008, domnul Kásler si doamna Káslerné Rábai au incheiat cu o banca maghiara un contract de imprumut ipotecar intr-o moneda straina. Banca le acorda 14 400 000 de forinti maghiari (HUF), echivalentul in franci elvetieni (CHF) fiind stabilit la 94 240,84 CHF. Potrivit contractului, sotii Kásler au luat act ca, in afara de cuantumul imprumutului, dobanzile aferente, cheltuielile de administrare, precum si dobanzile de intarziere si celelalte cheltuieli se stabilesc in CHF.

Contractul prevedea de asemenea ca stabilirea cuantumului in CHF al imprumutului se efectua pe baza cursului de schimb la cumparare al acestei monede aplicat de banca in ziua deblocarii fondurilor. Totusi, potrivit contractului, cuantumul in HUF al fiecarei rate lunare care trebuia platita se calcula, in ziua an terioara scadentei, pe baza cursului de schimb aplicat de banca la vanzarea CHF.

Cei doi au contestat in fata instantelor maghiare clauza care permitea bancii calcularea ratelor lunare exigibile pe baza cursului de schimb la vanzarea CHF . Ei se prevaleaza de natura abuziva a acestei clauze, in masura in care prevede, pentru rambursarea imprumutului, aplicarea unui curs diferit de cel utilizat la punerea la dispozitie a imprumutului.Protectie impotriva executarilor silite, timp de trei ani, pentru cei care nu pot sa mai plateasca creditele in franci elvetieni .

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)