Aproape 500 români s-au adresat Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) în primele trei luni ale acestui an, pentru identificarea de soluții amiabile în relația cu băncile și IFN-urile.

Potrivit Centrului de Soluționare, în 2018, în aceeași perioadă, CSALB primise doar 310 cereri din partea consumatorilor. Rezultatele din primul trimestru indică o creștere semnificativă a numărului total de cereri și confirmă estimările de la începutul anului.

Acesta este unul dintre motivele pentru care CSALB a decis creșterea numărului total de conciliatori, de la 17 la 21. Cei patru conciliatori nou-veniți sunt specialiști în drept și în domeniul financiar-bancar.

Alina Radu este avocat specializat în drept bancar, negocieri și finanțări, cu o practică de peste 20 de ani și stagii de pregătire în SUA sau la Universitatea din Cambridge.

Cosmin Vasile este avocat specializat în drept bancar și Membru în Comisia de Soluționare a Disputelor International Bar Association, cu pregătire în arbitraj dobândită în mai multe instituții de învățământ internaționale.

Sebastian Guțiu este avocat specializat în drept bancar, cu practică de peste 10 ani și pregătire post-universitară în Austria și Statele Unite.

Alexandru Ambrozie este avocat cu expertiză de peste 15 ani în dreptul bancar, piața de capital și dreptul penal al afacerilor.

„Echipa de conciliatori reprezintă resursa cheie pe care CSALB o poate folosi în sprijinul găsirii unei soluții alternative la instanță, care să avantajeze, deopotrivă, consumatorii și instituțiile financiar-bancare. În plus, creșterea numărului de cereri a făcut necesară luarea deciziei de mărire a echipei de conciliatori. De aceea, întărirea Corpului Conciliatorilor cu patru noi reprezentanți ne bucură și ne dă încredere că tot mai mulți români și comercianți vor apela la conciliere pentru a-și rezolva litigiile. Pe de altă parte, ne așteptăm ca această creștere a solicitărilor venite dinspre consumatori să fie urmată și de o creștere a numărului de cereri acceptate de comercianți”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

Băncile au apetit mai mare decât IFN-urile pentru conciliere

Din totalul celor 494 de cereri primite în primele trei luni din 2019, 458 adresau diverse spețe în relația cu banca, în vreme ce 36 vizau diferite aspecte ale relației consumatorilor cu IFN-urile.

Numărul total de dosare constituite în T1 2019 a ajuns la 147, dintre care 146 au fost formate în relația cu băncile, în vreme ce la nivelul IFN-urilor a fost constituit un singur dosar, în intervalul menționat. Dintre aceste dosare, 65 s-au soluționat cu înțelegerea părților (toate în raport cu băncile), alte 80 de dosare aflându-se în curs de procesare. În doar două dosare părțile nu s-au înțeles.

Totodată, 53 de cereri au fost soluționate amiabil de către comercianți, după sesizarea CSALB (comercianții au negociat direct cu consumatorii), respectiv 49 de cereri soluționate amiabil în relația cu băncile și 4 cereri soluționate amiabil de către IFN-uri. De la începutul anului, 108 consumatori s-au impăcat cu băncile, prin intermediul CSALB, față de doar 74 în aceeași perioadă din 2018.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)