Votul privind legea conversiei creditelor în franci elveţieni ar putea împinge cursul de schimb către nivelul de 4,54 lei pentru un euro în această săptămână, anunţau în aceasta dimineaţă economiştii de la ING Bank.

Si a venit anunţul de la BNR – Euro a sarit la 4,51 lei. Dolarul atinge maximul ultimelor şapte luni şi jumătate

Euro a ajuns la 4,51 lei, faţă de la 4,50 lei, cursul anunţat vineri de BNR. Dolarul creşte la 4,10 lei, faţă de 4,08, cursul de vineri anunţat de BNR. Dolarul a atins un nou maxim al ultimelor şapte luni şi jumătate (4,1034 lei). Francul creşte la 4,15 lei, faţă de 4,13 lei, cursul anunţat vineri de BNR.

EDUCATIE FINANCIARA

“De ce creşte cursul dacă se votează Legea Conversie? Ce legătură are asta?” ne intreabă Gabriela G.

Analiştii bancari apreciază că băncile vor trebui să cumpere 1,2 miliarde euro pentru a acoperi poziţia valutară rezultată din aplicarea legii, destul de mult pentru piaţa locală, astfel că leul ar trebui să rămână sub presiuni de depreciere dacă conversia va fi adoptata mâine.

Ce spun economistii de la ING: „vedem sanse tot mai mari ca BNR să intervină şi să ofere lichiditate în piaţa valutară (vom urmări pentru posibile semne ale prezenţei BNR în zona 4,53-4,54)”, se spune în raport.

După ce pragul psihologic a fost deja atins – 4,50 lei – cursul leu / euro se pregăteşte de noi ascensiuni, principalul motiv fiind legea conversiei creditelor în franci eleveţieni care ar trebui votată mâine.

Economiştii şi BNR vorbesc şi despre repercusiuni pe care această lege ar putea să le aibă asupra sistemului bancar din România: şase bănci ar putea avea indicatorii de solvabilitate sub pargul minim sau la cotă de avarie din cauza acestei legi).

„Forţele care apasă asupra leu/euro rămân orientate în sus înaintea votului de mâine privind legea conversiei”. Legea conversiei creditelor este principalul factor care dictează evoluţia euro/leu din săptămâna aceasta, spune raportul ING Bank.

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)