Încă nu se resimte o creștere a dobânzilor în țările emergente

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, afirmă că deprecierea leului din ultimele zile este scăzută, dar că în aceste zile asistăm la o reașezare a piețelor valutare și a dobânzilor.

UPDATE. Al saselea record pentru euro. BNR a cotat miercuri, 10 martie, un euro la 4,8863 lei.

“În SUA cresc dobânzile, ceea ce are implicații pe piețele valutare și se reflectă pe piețele emergente. În Polonia sau Ungaria variația e mai mare, dar nu avea cum să nu ne afecteze și pe noi”, a declarat Suciu la Digi 24.

Se înregistrează o creștere a dobânzii peste ocean, a punctat oficialul BNR. Cresc dobânzile și la noi?

 

“Încă nu se resimte o creștere a dobânzilor în țările emergente. Pe termen scurt, nu este în orizontul BNR, dar depinde de revenirea economică și de inflația pe termen mediu și lung” a explicat Dan Suciu.

Creșterea dobânzilor depinde de inflație, a reamintit oficialul care a si punctat că suntem într-un “moment complicat”.

“Dincolo de variația conjuncturală a lichidității – care ține de condițiile economice interne – trebuie să ținem cont și de conjunctura externă. Suntem într-un moment mai complicat ce ține de marile echilibre globale”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale.

Moneda europeană, un nou maxim istoric

Reamintim că moneda națională și-a continuat deprecierea, pentru a cincea zi consecutiv. Marți, leul s-a depreciat cu 0,11 bani faţă de euro (0,02%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,8849 lei/euro.

BNR a cotat luni euro la 4,8838 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8830 şi 4,8887 de lei pentru un euro.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)