Scandalul de spălare a banilor de la Danske Bank se amplifică în aceste zile. Investigatorii aduc noi date în ancheta începută în luna septembrie 2019.

Jurnaliștii Irina Reznik, Ott Ummelas și Frances Schwartzkopff au descoperit documente, în această săptămână, provenind din 2012, prin care se demonstrează că sucursala estoniană a selectat un grup de clienți din Rusia să-și transforme banii în lingouri de aur pentru a ajuta la ascunderea fondurilor ilicite.

Scandalul de spălare a banilor de către Danske Bank a fost numit „cel mai mare scandal din Europa”, întrucât fondurile spălate din Estonia au provenit din Rusia, Letonia, Cipru, U.K., China, Elveția și Turcia.

Anchetatorii afirmă că între anii 2007 și 2015, sucursala Danske Bank a făcut plăți suspecte de 223 miliarde de dolari.

Scandalul Danske continuă să arate publicului că unii investitori folosesc toate metodele pentru a-și ascunde activitățile ilicite.

Raportul din această săptămână a dezvăluit că cel mai mare creditor din Danemarca i-a ajutat pe anumiți clienți, mai ales din Rusia, să-și ascundă averea folosind lingourile de aur.

Filiala estonă a băncii a permis clienților „să-și transforme banii în lingouri și monede de aur, conform documentelor, care datează de la mijlocul anului 2012”, au scris jurnaliștii Irina Reznik, Ott Ummelas și Frances Schwartzkopff.

Cantitatea de aur pe care sucursala Danske a reușit să o transfere este necunoscută, dar documentele interne arată că au folosit serviciul atât de clienții fideli băncii, dar si alți clienți selectați.

Cercetarea arăta că, în cazul în care clientul ar cumpăra 250 de grame de aur sau mai mult, ar putea obține aurul fără certificate. Mai mult, dacă un client al filialei estoniene deceda între timp și semna că va păstra metalul prețios în „depozitare pe termen lung”, nu se ma respectau legile, aurul dispăre

Jurnaliștii de investigație au subliniat că unele dintre informațiile pe care le-au văzut erau documente de promovare a aurului „semnate de Howard Wilkinson”. Wilkinson, șef de tranzacții pentru Danske Bank, în Estonia, Letonia și Lituania, a fost deconspirat de către presă, în septembrie, ca fiind informatorul care a dezvăluit cum au transferate miliarde de euro, majoritatea din Rusia, prin intermediul filialei estoniene, în perioada 2007-2015.

În funcție de cantitate, sucursala estoniană a Danske a folosit doi dealeri de aur pentru a gestiona comenzile. Ancheta scrisă de Reznik, Ummelas și Schwartzkopff arată că:

  • Un partener gestiona comenzile care depășeau 300.000 de euro, echivalentul a 6 kilograme de aur la acea vreme și cumpăra aurul pe filieră austriacă;
  • un altul era utilizat pentru comenzi mai mici, în conformitate cu prezentarea, fără a da detalii despre furnizori.
    Danske percepea o taxă de 0,5% pentru comenzile mai mari, în timp ce comenzile mai mici aveau un comision de până la 4%.

Autoritatea estonă de supraveghere financiară a detaliat faptul că banca a gestionat fonduri pentru Vladimir Putin, vărul său Igor Putin și serviciul de securitate rus (FSB).

Pe 25 septembrie 2019, Aivar Rehe, fostul șef executiv al filialei estoniene, între 2007 și 2015, s-a sinucis.

În ciuda spălării a peste 200 de miliarde de dolari, instituția financiară daneză a plătit doar 1,5 miliarde de coroane (225 milioane de dolari) pentru organizații de caritate.

Investigaţia din Copenhaga, realizată de un cabinet de avocatură extern, indică un complotat cu clienţii pentru realizarea unor tranzacţii ilegale. Aceasta a vizat 15.000 de clienţi care au făcut în total 9,5 milioane de plăţi prin subsidiara estoniană a Danske Bank, în perioada 2007 – 2015.

Banca daneză preciza la începutul anchetei că nu poate furniza o cifră exactă a tranzacţiilor suspecte, dar a raportat autorităţilor de la Copenhaga aproape 6.200 de clienţi.

“Există suspiciuni că au existat angajaţi în Estonia care au asistat sau au uneltit cu clienţii. O serie de foşti şi actuali angajaţi, de la subsidiara estoniană a Danske Bank şi de la nivelul grupului bancar, nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale. Totuşi, rezultatele investigaţiei arată că preşedintele, directorul general şi Consiliul de Administraţie nu au încălcat obligaţiile lor legale”, susţinea Danske Bank, la începutul anchetei.

Banca, cu sediul central în Copenhaga, este cea mai mare instituție financiară din Danemarca, cu 5 milioane de clienți.

Editor BankingNews

Editor al publicaţiei online www.bankingnews.ro. A participat activ nu numai în managementul şi dezvoltarea proiectului, ci a adoptat şi o implicare directă în activitatea editorială, fiind atrasă de munca redacţională. A descoperit pasiunea pentru jurnalism atunci când a făcut parte din echipa care a lansat portalul www.ghiseulbancar.ro. Așa că îşi asumă rolul de editor, alcătuind, de cele mai multe ori, materiale de analiză.

Leave a Reply

  • (not be published)