Educația financiară în școală este foarte timidă și nu se face de la nivelurile cele mai joase, a declarat luni, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, într-o conferință de specialitate.”Mintea românului nu este deloc mai slabă decât mintea oricărui om. Este o problemă de educație. Problema este în ce măsură se face acest efort în școală. După părerea mea este extrem de timid, nu se face de la nivelurile foarte joase și acesta este un mare handicap. Dacă vă duceți într-o țară cu tradiție, să spunem Statele Unite, într-o familie o să vedeți că orice copil știe foarte clar ce rost au banii, că dacă nu are grijă de ei nu va putea primi sprijin la un moment dat din partea familiei. Are de mic conceptul de restricție bugetară”, a spus Croitoru în cadrul Financial Forum organizat de Profit.ro.

Potrivit acestuia, de la debutul crizei, sistemul bancar s-a transformat din aliatul care producea bunăstare într-un vinovat.

“Când a apărut criza, în iulie-august 2007, politicienii care sunt mult mai antrenați în interacțiunea cu publicul au înțeles că această criză se va reflecta în buzunarul oricărui om și buzunarul astăzi este banca. Știind acest lucru au zis …”ne trebuie un vinovat, sistemul bancar este vinovat”. Nu spun că sistemul bancar nu are nici o vină, a avut vinele lui deci din aliatul care producea bunăstare, dădea casă, mașină, a doua mașină s-a transformat în cel mai mare … De ce? Pentru că politicienii au înțeles că indiferent cât este de educată mintea ea nu este întotdeauna logică și va apela la o euristică în cazul unui șoc. Euristica a fost reprezentativitate. Imediat au recunoscut că au probleme cu banca, că au de dat banii înapoi”, a mai afirmat oficialul BNR.

 

SURSA: Agerpres

Publicatia online www.bankingnews.ro este cea mai completa sursa de informatii financiar-bancare, fiind structurata pe doua componente distincte, ambele avand acelasi rol: informarea exacta a publicului larg cu privire la produsele si serviciile financiar-bancare disponibile pe piata romaneasca de profil.

Leave a Reply

  • (not be published)