Elena Ungureanu – Deputy Country Manager România Visa Europe consideră că industria cardurilor din România se află pe drumul cel bun, însă mai are mult de recuperat pentru a ajunge la nivelul țărilor dezvoltate.

”Perspectivele sunt bune însă mai este mult de lucru, până când vom ajunge la un oarecare echilibru sau la un oarecare comportament asemănător țărilor care au tradiție în plățile electronice”, a subliniat Elena Ungureanu, în cadrul celei de-a doua ediții a conferinței ”EU plătesc cu cardul”, organizată de publicația online www.bankingnews.ro.

Domnia sa a menționat că, potrivit statisticilor de la Banca Națională a României, în momentul de față, 55% dintre trazacțiile cu cardul din România sunt efectuate la comercianți.

”Este o evoluția pozitivă și asta înseamnă că am depășit pragul când una din două tranzacții este realizată la comercianți, care până de curând a fost una dintre victoriile care au marcat industria. Să nu uităm faptul că până în 2008, numai una din patru tranzacții era făcută la comercianți. Consider că este un avans important. Numărul tranzacțiilor cu cardul crește de șase ori mai mult decât numărul accesării bancomatelor. Și valoarea plăților cu cardul, chiar dacă nu ține pasul cu creșterea numerică, crește de două ori mai mult. Totuși, dacă ne uităm la total, numai 23% din valoarea totală tranzacționată la nivel de piață se află la comercianți”, a precizat oficialul Visa.

Elena Ungureanu a mai punctat și evoluția comerțului online, unde ratele de creștere au fost mult mai mari decât cele înregistrate per total. ”Vreau să evidențiez avansul care a fost luat de cheltuielile efectuate la magazinele online românești. La acest capitol, campionii sunt furnizorii de utilități, unde creșterea a fost de 60%. Totuși, trebuie să remarc faptul că două treimi dintre plățile online se întâmplă la furnizori din afara țării”, a mai spus reprezentantul Visa.

În opinia sa, dezvoltarea acțiunilor de educație financiară trebuie continuată. ”Ne ajută pe noi ca industrie să mergem mai departe și să avem produse accesate de cât mai mulți clienți educați, deziderate care alcătuiesc interesul tuturor membrilor industriei financiar-bancare”, a conchis Elena Ungureanu.

Conferința ”EU plătesc cu cardul” este un proiect dezvoltat de publicația online www.bankingnews.ro cu susținerea Asociației Române a Băncilor, Partenerii evenimentului fiind Visa, MasterCard, Banca Transilvania, BCR și Idea Bank, cărora le mulțumim, pe această cale, pentru implicare.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)