EximBank si compania Antibiotice SA, unul dintre jucatorii de top de pe piata medicamentelor, au incheiat un acord financiar in valoare de 60 de milioane de lei care are ca destinatie finantarea activitatii companiei pentru atingerea obiectivelor sale de business: cresterea volumului productiei si a vanzarilor, in special a exporturilor.

“Parteneriatul pe care l-am incheiat cu Antibiotice demonstreaza corectitudinea directiei strategice a EximBank, de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse si servicii la un nivel competitiv de pret, atractive pentru companiile aflate in cautarea unor solutii de dezvoltare a afacerilor pe termen mediu si lung.  Antibiotice este o companie romaneasca cu o traditie de aproape 60 de ani pe piata de medicamente si suntem convinsi ca prin facilitatile acordate vom contribui la continuarea acestei traditii prin sustinerea trendului de evolutie pozitiva a companiei atat pe piata interna, cat si pe cea internationala”, a declarat Traian Halalai, presedintele EximBank.

Pachetul financiar va fi utilizat de producatorul de medicamente pentru finantarea activitatii curente, precum si pentru refinantarea unui credit contractat de la o alta banca comerciala.

”Ne dorim sa crestem si sa facem performanta, iar aceasta nu este doar o simpla aspiratie. Avem in spate un plan de afaceri bine conturat care are ca directii principale adaptarea continua a portofoliului de produse, concomitent cu reducerea costurilor de operare, dar, mai ales internationalizarea afacerii. Pe langa planul de afaceri, avem si parteneri valorosi – printre care si EximBank – care ne pot sustine eforturile de atingere a tintelor de profit si de cifra de afaceri”, a spus Ioan Nani, directorul general al Antibiotice.

Compania este unul din cei mai importanti exportatori romani de medicamente in forma finita si de Nistatina (primul producator din lume pentru aceasta substanta activa) si estimeaza o crestere cu aproape 20% a vanzarilor la export, fata cu 2012, pe fondul extinderii parteneriatelor pe piata americana, dar si in alte state.  Astfel, valoarea exporturilor previzionata pentru acest an se ridica la circa 24 de milioane de dolari, din care aproape 5 milioane de dolari reprezinta vanzarile pe piata americana.

”Clientii EximBank au cateva caracteristici esentiale: sunt companii romanesti, cu experienta indelungata si, prin afacerile pe care le deruleaza, influenteaza decisiv comunitatile din care fac parte, sustinand practic dezvoltarea regiunilor unde isi localizeaza operatiunile. Compania Antibiotice se incadreaza perfect in acest profil si mai are un mare plus – acela de a fi unul dintre exportatorii importanti ai Romaniei. Ne dorim sa colaboram cu cat mai multi exportatori pe care vreau sa ii asigur ca EximBank va trata cu mare atentie acest segment important pentru economia romaneasca”, a mai spus Traian Halalai, presedintele bancii.

Editor BankingNews

Project Manager & Editor al publicaţiei online www.BankingNews.ro. Are o experienţă vastă, de peste 20 de ani, în domeniul mass-media. A ocupat, de-a lungul timpului, rolul de editor şi/sau funcţii de conducere în cadrul redacţiilor unor ziare şi reviste, precum "Cronica Română", "România Liberă", "Curierul Naţional", "Independent", "Agenda Construcţiilor" etc. Se simte bine în mediul virtual, unde a dezvoltat numeroase proiecte, fiind fondator sau co-fondator al www.ghiseulbancar.ro, www.banisiafaceri.ro, www.bankingjobs.ro şi www.cafeneauabancara.ro.

Leave a Reply

  • (not be published)